O parte din presa românească, cea de partid și de stat, a reușit într-o singură zi o performanță spectaculoasă, aceea să transforme o investigație de 13 pagini din The Wall Street Journal într-o poveste aproape certă despre americanii care ar fi dat jos Guvernul Bolojan. Buba mare este că WSJ nu scrie asta.
Investigația semnată de Rebecca Ballhaus, Dana Mattioli, Joe Parkinson și Drew Hinshaw este, în esență, despre relația neobișnuită dintre ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, lobbyistul Christos Marafatsos, compania grecească Aktor și afacerile cu gaz american din Europa de Sud-Est. Chiar titlul și subtitlul spun asta: Marafatsos lucrează ca lobbyist în energie în timp ce o consiliază îndeaproape pe ambasadoare.
România intră în povestea explozivă prin un singur paragraf.
WSJ relatează că, la o cină din martie, Guilfoyle ar fi făcut afirmația „We can do that to any country we want. We can do that here”, referindu-se la iminenta cădere a guvernului român. Sursa? O persoană care spune că a fost prezentă la cină și alte persoane cărora li s-ar fi povestit ulterior episodul. Imediat după aceea, WSJ precizează că avocatul ambasadoarei contestă descrierea schimbului de replici. Nu apare o înregistrare, o stenogramă, un document, o sursă nominalizată care să confirme replica și nici vreo probă prezentată de WSJ că Washingtonul ar fi organizat moțiunea de cenzură din România.
De aici începe însă jurnalismul românesc cu motor turbo. G4Media a titrat că ambasadoarea „a declarat că SUA ar fi fost implicată în demiterea guvernului Bolojan”. Este deja o interpretare mai categorică decât formularea din original. Culmea este că, în interiorul articolului, G4Media reproduce corect pasajul WSJ și inclusiv precizarea că avocatul lui Guilfoyle contestă relatarea.
Apoi interpretarea devine narațiune. Întâlnirea lui Guilfoyle cu Sorin Grindeanu, disputa privind Coridorul Vertical, poziția lui Bolojan și căderea guvernului sunt așezate unul lângă altul până când simpla succesiune de evenimente începe să semene, prin montaj, cu demonstrația unei conspirații. Dominic Fritz a mers mai departe și a întrebat public dacă PSD și AUR au dat jos guvernul „la ordin extern” și dacă la întâlnirea cu Grindeanu s-au discutat moțiunea și eventuale avantaje. Acestea sunt întrebările și insinuările lui Fritz, nu concluziile investigației WSJ.
Iar spectacolul capătă o notă aproape suprarealistă când jurnalista Ondine Gherguț explică public că nu a reușit să acceseze WSJ pentru că nu are abonament, dar că a primit „textul integral în engleză” de la o prietenă, după care concluzionează că întregul articol confirmă implicarea Washingtonului în viața guvernelor din regiune. Captura vorbește singură.
Nu este nimic nelegitim în a primi un articol de la un coleg. Problema începe atunci când ipoteza devine certitudine, asocierea devine cauzalitate, iar un paragraf bazat pe o sursă anonimă devine în titlurile românești aproape un comunicat oficial al Departamentului de Stat.
Investigația WSJ merită citită. Tocmai de aceea merită citită integral și cu toate rezervele pe care chiar autorii ei le introduc, nu prin traduceri selective, titluri „BREAKING” și fragmente croite după necesitățile politice ale zilei.
La Ecopolitica preferăm metoda plictisitoare. Întâi documentul. Apoi concluzia. Nu invers.
Aș că hai să risipim ceața minții unor și manipulările ordinare, tipic securiste ale G4Media, cu tot felul de pantazi, tapalabă, ondine și alți vrăjitori.
Sunt convins că G4 Media are bani de abonament la WSJ, dar pentru cine nu are și vrea să citească articolul așa cum l-au scris cei de la WSJ, cu lipsuri în documentare ți cu negarea fermă făcută de avocatul ambasadoarei, las mai jos articolul complet, original și nelaterat.
Nu știți engleză, nu e stres, că vă las și varianta integrală, tipărită în limba română.
