În cadrul programului continuu de modernizare și securizare a Depozitului de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela, ECO SERV TIMIȘ consolidează capacitatea de prevenție și intervenție în situații de urgență prin achiziționarea unei autospeciale proprii de pompieri și pregătirea unui echipaj intern specializat.
Autospeciala, complet utilată și echipată cu sisteme de stingere cu apă și spumă, va fi staționată permanent în incinta depozitului, astfel încât intervenția să poată începe într-un timp cât mai scurt în cazul producerii unui incident.
Investiția în echipamente este completată de pregătirea personalului. Șase angajați ai ECO SERV TIMIȘ sunt înscriși la cursuri de calificare pentru meseria de pompier servant, urmând ca, după finalizarea pregătirii, să fie asigurat câte un echipaj specializat pe fiecare schimb.
Autospeciala și echipa formată din cei șase angajați, pregătiți special pentru prevenirea și stingerea incendiilor, vor constitui prima linie de reacție în cazul apariției unei situații de urgență la DDN Ghizela. Rolul echipajului intern este de a putea interveni imediat, încă din primele momente, până la sosirea echipajelor ISU Banat, în situația nedorită în care amploarea sau natura incidentului impune solicitarea intervenției pompierilor militari.

Prin această măsură, ECO SERV TIMIȘ se numără printre foarte puținii operatori de depozite de deșeuri din România care dețin atât o autospecială proprie de pompieri, cât și personal specializat aflat direct la fața locului.
„La DDN Ghizela, prevenția NU este opțională, ci o responsabilitate zilnică. Specificul gestionării deșeurilor necesită măsuri proactive, nu doar reactive. Având propria autospecială în incintă și oameni instruiți să intervină în primele secunde, reducem timpul de reacție la minimum. Protejăm astfel mediul, investițiile și, cel mai important, comunitățile din apropiere”, transmite Constantin Cătălin Sfarghiu, directorul general al ECO SERV TIMIȘ.


