Poliția Timișoara confirmă existența unui dosar penal deschis din 2024 pentru uz de fals în legătură cu un înscris folosit într-un context care intersectează Pasajul Solventul. În paralel, documentele din același an arată două fronturi sensibile în derularea contractului. Primul este schimbarea executantului pentru lucrările din zona feroviară, unde SPIC Internazionale și Primăria au operat pe baza unor agremente și autorizări tehnice disputate. Al doilea se referă la înlocuirea unui specialist-cheie, contestată tocmai prin prisma experienței profesionale invocate. Până când anchetatorii vor spune ce document se află efectiv în dosarul XXXX/302/P/2024, cronologia administrativă rămâne suficient de încărcată pentru ca Primăria Timișoara și constructorul italian să nu poată trata subiectul ca pe o simplă neînțelegere de șantier.
Pe 10 septembrie 2026, Dominic Fritz își continua pe Facebook „Ziua 20” din numărătoarea inversă a ultimelor săptămâni de mandat și readucea în vitrină Pasajul Solventul, una dintre lucrările pe care le revendică drept reușită a administrației sale. În aceeași zi, Ecopolitica intra însă în posesia unui document mult mai puțin festiv: Poliția Timișoara confirma existența, încă din 2024, a unui dosar penal pentru uz de fals. Coincidența de calendar nu are nevoie de comentarii suplimentare.
Poliția confirmă dosarul de urmărire penală pentru uz de fals, deschisă din 2024
Confirmarea vine chiar dintr-un document oficial al IPJ Timiș – Poliția Municipiului Timișoara – Secția 4. Prin adresa nr. XXXXX/07.08.2026, Poliția comunică faptul că dosarul penal cu numărul unic XXXX/302/P/2024 se află în continuare în stadiul cercetărilor, după începerea urmăririi penale in rem pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 din Codul penal.
Formularea din răspuns nu lasă loc pentru echivoc asupra existenței cauzei: „dosarul penal are numărul unic XXXX/302/P/2024 și se află în stadiul cercetărilor, fiind începută urmărirea penală in rem cu privire la infracțiunea de «Uz de fals», faptă prev. și ped. de art. 323 din Codul Penal”.
Precizarea in rem este esențială pentru delimitarea exactă a situației judiciare. Ancheta privește fapta, nu o persoană determinată, iar din răspunsul Poliției nu rezultă că Primăria Timișoara, SPIC Internazionale sau vreuna dintre persoanele pomenite în documentele și investigațiile privind Pasajul Solventul ar avea calitatea de suspect ori inculpat. Orice concluzie care ar depăși această limită ar însemna să punem în documentul Poliției ceea ce documentul, deocamdată, nu spune.
În schimb, încadrarea penală comunicată fixează foarte clar natura problemei aflate în cercetare. Uzul de fals nu privește simpla existență a unei hârtii neadevărate, ci folosirea unui înscris fals, cunoscând caracterul său fals, pentru producerea unei consecințe juridice. Tocmai acest element mută atenția de la cine a redactat documentul către traseul lui, mai exact unde a fost depus, cine l-a folosit și ce efect a urmărit să obțină prin el.
În 2024 circulau deja acuzații de „fals” și „uz de fals” în războiul documentelor de la Solventul
În arhiva conflictului tehnic care a explodat în 2024 apare și o sesizare semnată de expertul tehnic Radu Ioanid, construită în jurul unei acuzații extrem de grave, care se referă la folosirea unor documente feroviare considerate nereale pentru justificarea capacității firmei SPIC de a executa lucrările de la Pasajul Solventul. Textul nu are valoarea unei constatări judiciare și trebuie citit strict ca poziția autorului, însă formulările folosite capătă astăzi o relevanță pe care nu o aveau la momentul redactării lor. Ioanid vorbea explicit despre „fals în acte publice” și „uz de fals”, exact infracțiunea pe care Poliția o indică acum în dosarul penal deschis în 2024.
Sesizarea susține că Primăria Timișoara ar fi transmis documente „înșelătoare” referitoare la autorizarea tehnică feroviară a SPIC Internazionale și că acestea ar fi fost folosite pentru a convinge structurile CFR că societatea putea prelua execuția unor lucrări pentru care RAM contesta calificarea tehnică a constructorului italian. Autorul nominalizează oameni din Primărie, SPIC și CFR și afirmă că DNA Timișoara fusese informat despre presupusele falsuri și despre consecințele pe care le atribuia acestora. Nimic din acel text nu dovedește însă că procurorii au confirmat acuzațiile sau că persoanele indicate de Ioanid au dobândit vreo calitate procesuală.
Există, în plus, un motiv serios pentru prudență. Una dintre susținerile sesizării — aceea că agrementul SPIC ar fi privit doar furnizarea de materiale, nu execuția — nu rezistă în forma categorică în care a fost formulată, deoarece documentele AFER recuperate ulterior arată că SPIC deținea agremente pentru construcții, reparații și întreținere de poduri, viaducte și pasaje feroviare. Disputa reală este mai îngustă și mai tehnică și privește aspecte concrete precum ce acopereau exact acele agremente în raport cu metoda folosită la Solventul și dacă SPIC deținea, separat, autorizația de furnizor feroviar cerută pentru preluarea lucrării.
Tocmai de aceea, paralela cu dosarul XXXX/302/P/2024 trebuie făcută fără artificii. Nu avem dovada că sesizarea lui Ioanid a generat acel dosar și nici că documentele invocate de el sunt înscrisurile cercetate de Poliție. Avem însă un fapt greu de ignorat: în conflictul documentar de la Solventul, acuzația de „uz de fals” exista deja în legătură cu actele tehnice folosite pentru schimbarea executantului, iar doi ani mai târziu Poliția confirmă că investighează exact această infracțiune într-un dosar deschis în 2024.
Dosarul este deschis din 2024, iar la 7 august 2026 cercetările erau încă în desfășurare. Poliția nu identifică, în răspunsul transmis avocatului lui Ioanid Grigore, înscrisul aflat în centrul cauzei. Dar spune suficient cât să știm natura faptei pe care o verifică anchetatorii, mai exact folosirea unui document fals într-un circuit capabil să producă efecte juridice.
Ioanid nu era un outsider. SPIC îl trecuse în ofertă drept șef de șantier
Poziția lui Grigore Ioanid în povestea Pasajului Solventul nu poate fi redusă la aceea a unui contestatar apărut ulterior din afara proiectului. În documentația contractuală depusă de SPIC Internazionale, el figurează chiar în structura de execuție a asocierii, cu un rol central: „Șef de Șantier – dr. ing. Grigore Ioanid – reprezentant împuternicit al SPIC INTERNAZIONALE S.R.L. – Lider Asociație”. Aceeași pagină îi atribuie responsabilitatea pentru organizarea și supravegherea tuturor activităților din șantier și relația directă cu personalul Autorității Contractante responsabil de executarea contractului.
Documentul merge mai departe și fixează o condiție greu de tratat drept simplă formalitate. Mai exact, șeful de șantier trebuia să fie permanent prezent pe durata lucrărilor, iar înlocuirea lui nu putea fi făcută decât cu acceptul prealabil al beneficiarului. Beneficiarul era Municipiul Timișoara. Așadar, schimbarea unei asemenea poziții nu ținea exclusiv de voința antreprenorului, ci presupunea intrarea Primăriei în mecanismul de validare.
Nici calificarea tehnică a lui Ioanid nu rezultă doar din propriile susțineri. Autorizația emisă în sistemul Inspectoratului de Stat în Construcții îl atestă pentru mai multe domenii, inclusiv construcții de căi ferate și transport urban pe șină, documentul indicând valabilitate până la 10 februarie 2027. În alte acte numele apare în forme ușor diferite — Grigore Ioanid, respectiv Ioanid Grigorie — însă traseul documentar conduce la aceeași persoană implicată în proiectul Solventul.
Ruptura devine vizibilă în mai 2024. Printr-o contestație adresată Primăriei Timișoara, Ioanid atacă introducerea lui Riccardo Rabagliati ca expert-cheie și pune sub semnul întrebării tocmai experiența profesională invocată pentru justificarea schimbării. El susține că Rabagliati ar fi avut profil de manager de proiect, nu de șef de șantier, și că documentele prezentate nu demonstrau experiența similară necesară pentru poziția respectivă. Acuzațiile îi aparțin lui Ioanid și nu echivalează cu o constatare a unei autorități, dar au fost formulate oficial, în scris, în interiorul procedurii contractuale.
Aici apare relevanța pentru dosarul penal din 2024, fără să forțăm legătura pe care Poliția încă nu a explicat-o. Un specialist nominalizat inițial chiar de SPIC, validat în structura de execuție și supus unei reguli de înlocuire cu acordul beneficiarului contestă ulterior documentele folosite pentru aducerea unui alt expert-cheie. În același an se deschide dosarul XXXX/302/P/2024 pentru uz de fals. Nu știm dacă cele două trasee se întâlnesc în cauza penală, însă conflictul privind actele profesionale nu este o reconstrucție făcută ulterior de presă; el există în documentele contractului și poartă data lui 2024.
SPIC cere să preia lucrările feroviare și pune pe masă două agremente AFER
Schimbarea nu s-a produs în culisele șantierului, ci printr-o corespondență oficială care începe în 19 ianuarie 2024. SPIC Internazionale îi transmite Primăriei Timișoara că lucrările aferente Pasajului Solventul urmează să fie realizate de compania italiană, „nemaifiind necesară participarea RAM Service Ecologice SRL”, și solicită beneficiarului să anunțe Regionala CFR despre înlocuirea constructorului consemnat în procesul-verbal din 2022. Notificarea, semnată de managerul de proiect Luigi Pastorelli, indică drept suport tehnic două agremente feroviare emise pentru SPIC: AT 828/2022 și AT 940/2023.
Trei zile mai târziu, în 22 ianuarie 2024, solicitarea ajunge formal și la Sucursala Regională CF Timișoara. SPIC amintește că amplasamentul fusese predat inițial către RAM Servicii Ecologice și cere modificarea denumirii executantului, invocând aceleași două documente AFER. Din acest moment, discuția nu mai privea intenția constructorului italian de a-și reorganiza echipa, ci capacitatea tehnică pe baza căreia urma să preia o lucrare executată în imediata vecinătate și sub infrastructura feroviară.
Actele anexate cer însă o lectură mai atentă decât cea din acuzațiile formulate ulterior de RAM. AT 828/2022 atesta pentru SPIC servicii de „construcții, reparații și întreținere poduri, podețe și viaducte de cale ferată”, iar valabilitatea documentului fusese prelungită până la 20 iunie 2024. Mai important pentru Solventul, AT 940/2023 privea explicit „construcții, reparații și întreținere, pasaje superioare și inferioare de cale ferată” și era valabil, potrivit înscrisului prezentat, până la aceeași dată.
Documentele infirmă, așadar, formularea maximalistă potrivit căreia SPIC ar fi prezentat doar un agrement pentru furnizarea unor materiale. Compania avea agremente AFER care priveau activități de execuție în infrastructura feroviară. Tocmai de aceea, miza serioasă nu este negarea existenței acestor acte, ci stabilirea întinderii lor tehnice. Agrementul RAM AT 35/2022 trimitea expres la documentația pentru „metoda lansării totale a suprastructurii de rezistență”, în timp ce documentele SPIC recuperate indică o specificație proprie pentru construcția, repararea și întreținerea pasajelor feroviare. Din actele aflate acum la dispoziția Ecopolitica nu rezultă însă limpede dacă specificația SPIC acoperea aceeași tehnologie concretă folosită la Solventul.
Mai rămâne o piesă distinctă, pe care nici cele două agremente nu o înlocuiesc automat, care se numește Autorizație de Furnizor Feroviar. În documentele prin care SPIC își justifică preluarea apar AT 828/2022 și AT 940/2023, însă setul recuperat nu conține o autorizație de furnizor feroviar valabilă a companiei pentru momentul schimbării. Însă, tocmai Primăria avea să trateze separat cele două cerințe — autorizația și agrementul — atunci când a răspuns asupra modificării executantului.
Aici se află problema tehnică pe care corespondența din ianuarie 2024 nu o închide, ci o deschide. Ce acopereau în mod concret agrementele prezentate de SPIC pentru tehnologia utilizată sub liniile CFR și ce Autorizație de Furnizor Feroviar deținea compania în momentul în care a cerut să ia locul RAM? Pentru un proiect în care diferența dintre un document generic și unul valabil pentru operațiunea efectiv executată putea decide cine avea dreptul să lucreze sub calea ferată, nu era o subtilitate birocratică, ci chiar condiția de acces la lucrare.
Primăria acceptă schimbarea, dar îi pune condiții pe hârtie
Pentru Primăria Timișoara, disputa privind cine executa lucrările feroviare nu putea fi o surpriză descoperită ulterior din corespondența dintre firme. Municipalitatea era beneficiarul contractului, iar propriile sale documente arată că știa exact cine fusese trecut în actele CFR drept constructor și ce condiții trebuiau îndeplinite pentru schimbarea acestei poziții.
Procesul-verbal de predare nr. 3/3/11/2271 din 6 mai 2022, întocmit de Secția L3 Timișoara a CFR, consemnează distinct asocierea SPIC Internazionale – Pod Proiect – Sylc Con Trans și, separat, RAM Service Ecologice SRL în calitate de „CONSTRUCTOR”. Documentul poartă inclusiv semnătura reprezentantului Primăriei Timișoara, alături de cele ale structurii CFR, asocierii și RAM. În secțiunea dedicată Pasajului Solventul, procesul-verbal descrie lucrările sub liniile de cale ferată și stabilește condițiile tehnice aplicabile executantului.
Când SPIC a solicitat preluarea lucrărilor, Primăria nu a tratat modificarea ca pe o simplă schimbare de denumire. În adresa transmisă CFR, municipalitatea confirmă că amplasamentul fusese predat către RAM „în calitate de CONSTRUCTOR”, apoi cere efectuarea modificărilor necesare privind executantul numai cu respectarea cerințelor prevăzute în procesul-verbal inițial. Două documente sunt nominalizate fără echivoc, anume Autorizația de Furnizor Feroviar și Agrementul Tehnic Feroviar, ambele urmând să fie valabile și prezentate beneficiarului.
Conflictul se agravează la 28 martie 2024, când RAM informează CFR, Primăria, SPIC și celelalte părți implicate că relația contractuală cu constructorul italian s-a încheiat și că, începând cu debutul lunii aprilie, nu își mai asumă răspunderea pentru eventualele evenimente produse asupra structurii și instalațiilor feroviare ca urmare a lucrărilor ulterioare. În aceeași adresă, RAM contestă posibilitatea predării amplasamentului către SPIC, susținând că societatea nu deținea autorizația de furnizor feroviar necesară. Afirmația aparține RAM și nu echivalează cu o constatare AFER, dar avertismentul a intrat oficial în circuitul administrativ al beneficiarului.
De aici, responsabilitatea instituțională a Primăriei devine imposibil de împins în decor. Municipalitatea avea în propriile dosare procesul-verbal care fixa RAM ca constructor, cererea SPIC de înlocuire, agrementele prezentate de compania italiană, condițiile tehnice impuse pentru modificare și notificarea prin care RAM contesta autorizarea succesorului. Toate elementele disputei se aflau, așadar, în interiorul administrației înainte ca actualul dosar penal să devină cunoscut public.
Primăria Timișoara nu apare în documentul Poliției ca suspect sau inculpat, iar articolul nu îi atribuie o asemenea calitate. Ceea ce rezultă însă din actele propriei administrații este suficient de incomod. Beneficiarul cunoștea conflictul privind autorizarea executantului și condiționase în scris schimbarea de existența documentelor feroviare necesare. Din acest punct, întrebarea nu mai privește ceea ce știa Primăria, ci felul în care a verificat ceea ce i s-a pus pe masă.
Alt contract, aceeași vulnerabilitate. Primăria pierde la CNSC o dispută despre documente feroviare
Dosarul penal din 2024 și licitația pentru „Linie nouă de tramvai Solventul – Gara de Nord” trebuie ținute riguros separat, căci vorbim despre alt contract, altă procedură și despre evenimente ulterioare, fără vreo legătură demonstrată cu cercetarea pentru uz de fals. Noua achiziție, lansată în septembrie 2025, are însă o valoare estimată de 63.509.260,74 lei fără TVA și readuce Primăria Timișoara exact pe terenul care produsese deja dispute în vechiul proiect Solventul, mai precis interpretarea documentelor tehnice feroviare pe baza cărora un operator poate sau nu poate executa lucrări.
Asocierea TEHNODOMUS SRL – Urban Profile Grele SRL a fost eliminată după ce comisia de evaluare a municipalității a considerat că documentele prezentate pentru subcontractantul Construcții Feroviare Mureș SA nu dovedeau deținerea agrementării cerute pentru lucrările la instalațiile TTR-TC. Disputa s-a concentrat asupra Agrementului Tehnic Feroviar AT nr. 1084/2025 și, mai precis, asupra întrebării dacă acesta acoperea și componenta de tehnică de calcul – TC. Documentația achiziției cerea expres autorizație de furnizor feroviar și agrement tehnic pentru categoriile de lucrări feroviare critice aflate în discuție.
TEHNODOMUS nu s-a mulțumit să contrazică interpretarea Primăriei prin propria lectură a agrementului, ci a solicitat lămuriri Autorității Feroviare Române. În contestația depusă este reprodus răspunsul AFER nr. 1111/4708/23.04.2026, potrivit căruia activitățile aferente instalațiilor de telecomunicații feroviare TTR includ implicit subsistemele și echipamentele specifice tehnicii de calcul, concluzia invocată fiind că AT 1084/2025 era valabil și pentru lucrările care includeau componenta TC.
Verdictul administrativ a venit pe 29 mai 2026. Prin Decizia 1756/C2/1594, 1635, CNSC a admis contestația TEHNODOMUS, a anulat raportul procedurii nr. TMI2026-017259/16.04.2026 în partea referitoare la evaluarea acestei oferte și a obligat Municipiul Timișoara să o reevalueze, în acord cu dispozițiile legale și considerentele deciziei, în termen de 20 de zile. Nu a fost, prin urmare, o observație marginală ori o recomandare de îndreptare a unei virgule: partea contestată din evaluarea făcută de Primărie a fost desființată și trimisă înapoi la comisie.
În procedură reapare și SYLC CON TRANS, partenerul SPIC Internazionale din asocierea vechiului Pasaj Solventul, acum lider al unei alte asocieri, împreună cu Cons Electrificarea Instal. Prezența sa într-o nouă licitație nu indică prin ea însăși nicio neregulă, însă compania a intervenit în litigiul de la CNSC solicitând menținerea evaluării Primăriei și respingerea contestației TEHNODOMUS; pe această componentă, Consiliul i-a respins intervenția.
Noua licitație nu prelungește dosarul penal și nu trebuie folosită pentru a-i fabrica retroactiv conexiuni. Arată însă ceva mai greu de evacuat prin comunicate. La câțiva ani după războiul documentelor din vechiul Pasaj Solventul, Primăria Timișoara ajunge din nou să fie corectată din exterior asupra modului în care a evaluat o autorizare feroviară decisivă pentru accesul unui ofertant la lucrări de peste 63 de milioane de lei. În acest punct, problema depășește soarta unei singure licitații și se mută asupra mecanismului administrativ care ar trebui să ofere certitudine tehnică înainte de semnarea contractelor. Cât de riguros verifică Primăria documentele care stabilesc cine are dreptul să execute lucrări feroviare de asemenea valoare?
Dosarul are număr. Documentul cercetat încă nu are nume
Poliția a eliminat singura incertitudine care nu mai putea rămâne în zona zvonurilor. Dosarul XXXX/302/P/2024 există, urmărirea penală este in rem pentru uz de fals, iar cercetările erau încă active în august 2026. Răspunsul nu identifică înscrisul, persoana care l-ar fi folosit sau efectul juridic urmărit prin utilizarea lui.
Pasajul Solventul are deja destule documente contestate, suficientă corespondență tehnică și o cronologie a schimbărilor din 2024 cât să nu mai fie nevoie de presupuneri. Dosarul penal există, iar întrebarea care rămâne nu este cine vrem noi să fie în el, ci ce înscris cercetează Poliția, cine l-a folosit și ce decizie a produs înainte ca hârtia să ajungă în mapa anchetatorilor.
Pentru o imagine de ansamblu, serialul început de Ecopolitica încă de anul trecut, poate fi citit integral aici:
- Pasajul Solventul trece peste lege – ECOPOLITICA
- EXCLUSIV! Procurorii sunt cu ochii pe Pasajul Solventul. Cine avea, de fapt, dreptul să lucreze sub calea ferată? – ECOPOLITICA
- Exclusiv! CNSC obligă Primăria Timișoara să „repare” licitația de 63,5 milioane lei pentru liniile de tramvai de la Solventul – ECOPOLITICA
