Marș de protest și lumânări aprinse pentru victimele abuzurilor angajatorilor, la Timișoara

Share

Peste 100 de angajați ai mai multor companii multinaționale din Timișoara au participat miercuri, 9 octombrie 2024, între orele 12 și 14 la un prim protest organizat de către Sindicatul IT Timișoara.

Evenimentul e un manifest “împotriva abuzurilor, hărțuirii și epuizării la locul de muncă”, după cum au declarat organizatorii și vine pe fondul unui eveniment tragic, mai exact când o tânără de 33 de ani și-a pus capăt zilelor pe 30 august 2024, după ce angajatorii i-au cerut să își îmbunătățească performanțele în 24 de ore sau să își dea demisia. Motivația gestului ultim al fetei a fost dezvăluit de abia la finalul lunii septembrie, de către surse din cadrul companiei, care au sesizat atât conducerea HR a firmei-mamă din Franța cât și ITM Timiș, care s-a și autosesizat în prealabil.

Totul a fost făcut public de către organizația Hacking Work, al cărei reprezentant, consultantul Doru Șupeală a făcut publice detaliile și a adunat mărturii de la alte zeci de angajați supuși la diverse presiuni, din Timișoara dar și din alte orașe.

În ultimele săptămâni, două tinere și-au pierdut viața din cauze direct legate de locul de muncă. În Timișoara, o tânără de 33 de ani s-a sinucis urmare și a presiunilor și hărțuirilor de la locul de muncă pentru a-și da demisia, iar în București, o tânără de 26 de ani a făcut infarct chiar la locul de muncă.

Ulterior, au apărut și materiale în presă, iar rețelele de socializare și forumurile au fost invadate cu mesaje și mărturii ale unor angajați care confirmă metodele abuzive și lipsite de etică prin care se pune presiune asupra oamenilor să demisioneze. Mai mult, din cauza crizei economice ce afectează diverse sectoare economice, mai multe companii din IT și automotive au anunțat reduceri de personal și concedieri, chestiune care va pune și mai multă presiune pe cei ce vor rămâne la lucru.

La marșul de protest de miercuri, de la Timișoara, protestatarii au purtat pancarde cu mesajele “STOP abuzurilor, hărțuirii și epuizării la locul de muncă” sau ”Statul și-a abandonat cetățenii” și “Vrem condiții de muncă decente”.

Acțiunea sindicală s-a desfășurat în Piața Operei, iar cei 100 de protestatari au aprins lumânări la Catedrala Mitropolitană, în memoria celor două victime.

“Nu ne vom opri aici cu acțiunile de protest. Acesta a fost doar un prim semnal. Cerem să ni se respecte drepturile legale ca și angajați, precum și ca instituțiile de control ale statului să își facă datoria pentru a preveni eventuale noi nenorociri și drame personale și sociale”, ne-a declarat  Florentin Iancu, președinte al Sindicatului IT Timișoara. Sindicatul încurajează angajații marilor companii să nu se lase intimidați prin diverse practici persuasive și presiuni și să facă publice eventualele nereguli, atât către sindicat cât și către organele de control ale statului, pe linie de muncă.

Articole asemănătoare

Mai mult