M-am întrebat, cu ocazia zilei libertății presei, dacă noi, jurnaliștii, aniversăm ori comemorăm ziaristica moldovenească.
Întrebarea se referă la faptul că presa dintre Prut și Nistru e bolnavă, mai are puțin și moare.
Amintesc că în timpul Cabinetului Recean, 14 televiziuni și posturi de radio au ajuns în incapacitatea de a mai emite.
Un consiliu din cadrul Agenției pentru Investiții a sistat temporar actele permisive acordate companiilor care dețineau aceste instituții de presă.
Decizia a fost asupra criticată de organizațiile neguvernamentale. Astfel, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Electronice, Asociația Promo-LEX, Centrul „Acces-info”, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Amnesty International Moldova, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic și Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova, au condamnat lipsa de transparență în procesul de elaborare, votare și au făcut un apel la autorități să renunțe la astfel de practici, subliniind că aceste măsuri reprezintă o ingerință în dreptul la libera exprimare.
Printre cele 14 instituții de radio și televiziune a căror emisie a fost închisă au fost prezente și medii de informare critice la adresa guvernării.
Astăzi, 3 mai, Ziua Libertății Presei, doamna Maia Sandu a transmis un mesaj ziariștilor în care a spus că a fi un jurnalist onest înseamnă a fi un jurnalist liber. „Să fii un jurnalist onest înseamnă să fii un jurnalist liber. Avem nevoie de cât mai mulți jurnaliști bine pregătiți, liberi să informeze cetățenii despre lucrurile importante pentru societate și curajoși în demascarea actelor de corupție indiferent cine le comite. Presa liberă înseamnă garanția unei societăți democratice”, a punctat președinta statului moldovean.
Nu îmi permit să contrazic ideile doamnei președinte Sandu, pot doar să adaug că un jurnalist este condiționat de politica editorială a instituției în care activează, fie ea privată ori deținută de autoritățile locale ori centrale. Dacă vrea salariu, ziaristul este obligat să respecte indicațiile primite din partea șefilor direcți.
În urmă cu doi ani, am plasat pe rețelele de socializare un comentariu dedicat rolului presei, inclusiv între Prut și Nistru.
Consider textul de mai jos valabil și în prezent.
“Nu am știință ca vreun patron de presă din Republica Moldova să fi cerut vreunui jurnalist să își rupă cămașa de pe el în semn de loialitate față de politica editorială a instituției de media unde este angajat.
Dacă mă înșel, vă rog să mă corectați. În cei 25 de ani de activitate în presa moldovenească nu mi s-a cerut niciodată așa ceva. În schimb, am văzut multă lume (jurnaliști) care a ajuns, metaforic vorbind, fără nasturi acasă. Jurnaliștii își rupeau din proprie inițiativă cămașa de pe ei. Vroiam să dau nume dar mă abțin, suntem în spațiu public.
E clar că, în momentul în care un jurnalist a semnat contractul de muncă, își dă, indirect, acordul să respecte, în linii mari, politica editorială a angajatorului. Că el îi oferă tribuna de exprimare și tot el plătește.
Am observat că toate compromisurile extreme cu propria conștiintă a unui jurnalist sunt făcute din exces de zel.
Sunt sigur că degradarea calității jurnalismului este o cauză a degradării calității democrației. Și nu mă refer doar la spațiul dintre Prut și Nistru. Aici se observă mai bine, că teritoriul e mic.
Sunt convins că presa are un rol determinant în ansamblul instituțiilor care asigură funcționarea democratică a unui stat, fiind cea care atrage atenția la derapajele de la democrație pe care puterea are tendința să le facă inconștient ori conștient.
Diversitatea unei societăți este cel mai bine reflectată de diversitatea presei respectivei societăți.
Diversitatea conținutului presei scrise arată gradul de ”liberalism” al unui regim.
Noile tehnologii au distrus rolul de contra-putere al presei”.
La doi ani distanță de la scrierea textului de mai sus pot să mai adaug doar o propoziție: atunci când presa nu mai vede elefantul din cameră înseamnă că ea a murit.
