#1DecembrieCultural – Ziua Națională la Teatrul Național Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara sărbătorește Ziua Națională a României împreună cu publicul său, prin trei spectacole dedicate acestui moment istoric, în cadrul evenimentului „1 Decembrie Cultural”, prin care toate instituțiile din subordinea Ministerului Culturii își prezintă programul aniversar.

Prin înscrierea la adresa de email office@tntm.ro, primii 40 de spectatori vor primi gratuit câte un loc la oricare dintre cele trei spectacole cuprinse în cadrul acestei sărbători.

Conferință despre Fake news, speed meetings și partajare de bune practici în cadrul Convenției Teatrale Europene

Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara a devenit încă o dată un forum de idei, ca spațiu deschis întâlnirilor Convenției Teatrale Europene. A doua zi a reuniunii membrilor ETC a debutat la Sala 2 cu o conferință susținută de jurnalista Colette Braeckman, columnistă a ediției belgiene a publicației franceze Le Soir și autoare a mai multor cărți despre Africa centrală. Tema pe care a abordat-o jurnalista a fost Dezinformarea și rolul teatrului. Luând ca punct de plecare experiența pe care a avut-o în Timișoara și în București în decembrie 1989, studiul său de caz și intervențiile participanților din Grecia, România și Ucraina au demonstrat că o informație neverificată substanțial poate face ca o realitate esențială să cadă în derizoriu, au demonstrat că acuratețea informației este cel mai adesea dificil de captat și că deplasarea la fața locului nu este singurul pas care trebuie făcut.

Expoziție foto Adrian Pîclișan: 2023, TIMIȘOARA la Viena

Institutul Cultural Român de la Viena va găzdui, marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, vernisajul expoziției 2023, TIMIȘOARA, cu imagini realizate de fotograful Adrian Pîclișan. Seara va fi completată de un concert solo piano, în acorduri de modern jazz, performat de Sebastian Spanache. Evenimentul, care face parte din seria de promovare Timișoara: oraș liber, spirit liber, este susținut de Asociația Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Viena și Ministerul Culturii din România.