Dan Air va opera și curse din Irak spre Europa, va opera pentru Fly Baghdad

Dan Air va opera și curse din Irak spre Europa.

Compania românească zboară, din decembrie, pentru compania Fly Baghdad. Astfel, va efectua curse din Bagdad și Erbil către Düsseldorf, Berlin și Copenhaga pe o perioadă de doi ani.

Primul zbor va avea loc pe data de 23 decembrie, pe ruta Bagdad – Berlin. Compania aeriană din Irak a închiriat o aeronavă Dan Air în baza unui parteneriat de tip ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance and Insurance). Parteneriatul a fost încheiat în contextul în care Fly Baghdad are interdicție de a zbura în Europa.

Viktor Orban: aderarea Ucrainei la UE nu coincide cu interesele Ungariei

Aderarea Ucrainei la UE şi începerea negocierilor de aderare nu coincid cu interesele Ungariei de la acest moment, a declarat premierul Viktor Orban la postul de radio Kossuth, potrivit MTI.

Viktor Orbán vrea ca la următoarea întâlnire a liderilor UE, care va avea loc peste două săptămâni, să nu fie luată nicio decizie cu privire la negocierea aderării Ucrainei la UE.

Potrivit acestuia, este o greşeală faptul că cei din Comisia Europeană insistă ca premierii să includă acest subiect pe ordinea de zi a summitului care va avea loc pe 14-15 decembrie.

Cluj: PRIMUL PARC EXPERIMENTAL DE CERCETARE PENTRU TEHNOLOGII AVANSATE ÎN ENERGII ALTERNATIVE DIN ROMÂNIA

Primul parc fotovoltaic și eolian pentru cercetare din România este construit cu fonduri europene și fonduri de la bugetul local în zona Lomb a municipiului, în cadrul Cluj Innovation Park (CIP). Proiectul este rezultatul implicării partenerilor din ecosistemul clujean din domeniul energiei: proiectul CITAT-E (Cluster Inovativ pentru Tehnologii Avansate pilot în Energii alternative) este realizat de către INCDTIM – Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare – solicitantul finanțării în numele clusterului TREC – Transylvania Energy Cluster, în parteneriat cu CIP. 

Ministerul Sănătăţii lansează licitaţiile pentru achiziţia de unităţi mobile de screening pentru cancer

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, că, în parteneriat cu ONAC, lansează licitaţiile pentru achiziţia de unităţi mobile de screening pentru cancer. Investiţia finanţată din PNRR se ridică la peste 20 de milioane de euro.

”Ministerul Sănătăţii, în parteneriat cu ONAC, a lansat în consultare publică licitaţiile pentru achiziţionarea de caravane mobile de screening pentru cancer, respectiv, achiziţionarea de unităţi mobile de terapie intensivă pentru pacienţii critici nou-născuţi”, anunţă, marţi, Ministerul Sănătăţii.