Maria Grapini, la ora bilanțului (V). Europarlamentarul a militat în PE pentru promovarea istoriei și valorilor românești, dar și pentru susținerea românilor din diaspora!

Europarlamentarul Maria Grapini consideră că fiecare român trebuie să cunoască istoria și valorile românești. În plus, crede Maria Grapini, oamenii politici au responsabilitatea de a le face cunoscute atât în țară, cât și în afara granițelor țării, în contextul în care România are multe valori, valori care, din păcate, sunt prea puțin cunoscute, apreciate și promovate.

De altfel, în activitatea sa de europarlamentar, Maria Grapini a avut mereu pe agendă promovarea valorilor românești.

“Scara corectă a valorilor poate fi construită doar dacă sunt cunoscute adevăratele valori și dacă  se face disticția între acestea și falsele valori”, susține Maria Grapini.

Caravana literară (Deva-2021), Cafeneaua literară „Să ne cunoaștem istoria, să ne cunoaștem valorile românești”, Tabăra de pictură a Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara (Băile Calacea), acțiunile de promovare și susținere a meșteșugurilor (organizate la Argeș,Timișoara sau Bruxelles), Lansarea de carte, de la Timișoara, “Literatura română, încotro?” sau Salonul international de caricatură de presă se numără printre evenimentele organizate de eurodeputatul Grapini, în cel de-al doilea mandat de europarlamentar.

Prezența și intervențiile domniei sale la evenimente extrem de importante pentru istoria și valorile românești, precum Ziua Națională, Ziua Drapelului, Ziua Europei, Ziua Națională a Costumului Tradițional din România (lege inițiată de Maria Grapini, în calitate de deputat și ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și turism) și, nu în ultimul rând, Omagierea eroului național, Avram Iancu (Țebea) sau Capitala Culturală Europeană (Timișoara).

Susținătoare ferventă a drepturilor românilor din diaspora, eurodeputatul Grapini a declarat mereu că România este întreagă doar cu românii ce trăiesc pe alte meleaguri. Trebuie să le cunoaștem problemele, să-i ajutăm acolo unde au decis să locuiască pentru a avea o mai mare siguranță a venitului, a spus Maria Grapini.

“Pentru a lua măsuri trebuie să le cunoaștem mai întâi problemele. Din acest motiv, am ținut și țin legătura cu românii din diaspora și organizez întâlniri, preiau problemele acestora și, mai apoi, le transmit spre rezolvare instituțiilor naționale și europene. Astfel, am reușit să rezolv anumite probleme ale românilor din țări precum Finanda, Danemarca, Italia, Spania, Germania și Austria”, a precizat eurodeputatul.

Fie că vorbim despre Gala premiilor ACT, despre Concursul Moștenire (organizat în Republica Moldova), despre întâlnirile cu asociațiile de români din Italia și Spania sau cu românii din Coștei (Serbia), despre evenimentul cultural dedicat marelui poet național, Mihai Eminescu, (Uzdin-Serbia), despre românii premiați la Florența sau despre  conferința “Un viitor verde pentru Moldova în UE, Chișinău) nu putem să nu remarcăm că Maria Grapini rămâne cel mai implicat europarlamentar român și în cel de-al doilea mandat avut în PE.

“Împreună, putem fi mai puternici. Am organizat împreună cu asociații ale românilor din Italia, Spania, Republica Moldova și Franța, acțiuni de promovare a României. Sunt o susținătoare a politicilor concrete, prin care să convingem românii să se întoarcă acasă!”,  a mai spus Maria Grapini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *