Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.
Una dintre cele mai interesante și apreciate artiste ale noii generații, de creatori din România expune la Veneția în timpul Bienalei de Artă care este în plină desfășurare. Reprezentată de Galeria Jecza din Timișoara și de galeria Ellen de Bruijne Projects din Amsterdam, artista vizuală Tincuța Marin își prezintă cea mai recentă instalație într-un spațiu aparte din principalul oraș al regiunii Veneto.
Anul acesta, Bienala de Artă de la Veneția se bucură de o prezență românească interesantă, care vine în completarea evenimentului principal. Una din artistele care expune pe durata primei luni a Bienalei, până la mijlocul lunii mai, este Tincuța Marin. Artista expune într-o capelă de secol XII – Oratorio dei Crociferi în Campo dei Gesuiti, Cannaregio. Închisă publicului de 10 ani, capela, care ea în sine este o operă de artă, este gazda instalației Where the Sun Sleeps (Locul unde soarele doarme) realizată de tânăra artistă.
„Instalația Tincuței Marin Where the Sun Sleeps (Locul unde soarele doarme) este amplasată în mijlocul acestei bijuterii venețiene, care în mod normal nu este deschisă publicului, găzduind o serie excepțională de picturi ale lui Giacomo Palma Cel Tânăr, realizate între 1583 și 1592, marcând apogeul Renașterii venețiene. Acest ciclu pictural se remarcă prin faptul că este unul dintre puținele din arta venețiană a secolului al XVI-lea finalizat de un singur artist, oferind o viziune artistică unitară, care nu are egal decât cu lucrările lui Tintoretto din Școala San Rocco.
Lucrarea Tincuței Marin este compusă din 4 sculpturi de bronz, care poartă simbolic sau ocrotesc protectiv 4 pânze de mari dimensiuni”, declară Andrei Jecza, fondatorul Galeriei Jecza. Alăturând în instalația sa sculpturile și pictura, Tincuța Marin creează un suport între cele două, ceea ce o diferențiază de alți artiști ai generației ei. Expoziția este deschisă publicului până în data de 12 mai, zilnic, între orele 10:00 și 18:00.
Despre instalația Where the Sun Sleeps (Locul unde soarele doarme), Adina Drinceanu curatorul expoziției, transmite că ea apare în pragul trecutului și prezentului, pe fundalul istoric al Oratoriului: „Tincuța Marin creează un colaj anacronic al timpului, asemănător unui „wunderkammer” plin de artefacte temporale eclectice refolosite pentru noi narațiuni.
Zeități egiptene, referințe medievale și moderniste nu sunt folosite pentru greutatea lor simbolică, ci ca elemente într-un lexicon pictural mai mare care dansează pe marginea fantasmagoriei”.
* În vârstă de 29 de ani, artista din Galați trăiește și lucrează la Cluj-Napoca este reprezentată de Galeria Jecza din 2021 și de Ellen de Bruijne Projects din 2024. Tincuța Marin are deja un palmares expozițional bogat, cu prezențe solo și de grup în țară și în străinătate, numeroase din lucrările ei regăsindu-se în colecții importante. Anul trecut a fost expusă în cadrul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii în cadrul Fundației Triade și a galeriei Jecza, iar în luna decembrie a fost prezentată publicului american, la Miami Untitled Art Fair, un reper în domeniul colecționarilor de artă la nivel mondial.
Tincuta Marin – Where the Sun Sleeps
Where the Sun Sleeps is an evocative installation by Romanian artist Tincuța Marin unfolding in the
historic Oratorio dei Crociferi alongside Palma il Giovane’s most significant Renaissance cycle of
paintings. Chronicling the Crociferi Order’s evolution from its 12th-century beginnings in support of the
Crusades to its liturgical and charitable transformation, these works provide a profound context for
Marin’s exploration. Executed between 1583 and 1592, Palma’s cycle is one of the few singular artistic
achievements of sixteenth-century Venetian art, rivalling Tintoretto’s work for the Scuola Grande di San
Rocco. Within this space, where history meets spiritual contemplation, and art gazes upon art, Marin’s
installation emerges powerfully, weaving together historical layers and diverse artistic styles.
The centre of the Oratorio is enclosed by four large-scale canvases forming a quadrangle supported
by four bronze figures – Marin’s installation creates an inaccessible, inviolate space within the sacred
space. The sculptures’ hieratic stance and elongated limbs hark back to an era of ancient mystique,
reminiscent of the protective deities that once guarded old sanctuaries, invoking an uncanny reverence.
They recall the function of caryatids standing as silent guardians of time. The paintings are a complex
layering of forms and figures depicted in profile, some distinct and others blurred or overlapping, creating
a sense of depth and multiplicity.
Like an alchemist, Marin appropriates and amalgamates different visual signals from the Egyptian
practice of portraying pharaohs and gods, in which modernist still-life decompositions converge. The
artist is fascinated by Nut, the goddess of the sky, stars, cosmos, mothers, astronomy, and the universe.
The symbolic arching of Nut over the earth, a powerful gesture embodying renewal and protection,
resonates throughout Marin’s pieces. Geometric shapes and the interplay of light and dark within the
compositions recall both – the narrative depth of Roman frescoes and the cosmic symbolism in Egyptian
temples. It suggests the palimpsestic nature of ancient walls, where new stories were inscribed over old.
The way colours cascade and blend across the forms brings to mind the frescoes of Pompeii, where
images would emerge vibrantly against plaster. The use of blues and reds recalls the lapis lazuli and
carnelian frequently found in ancient Egyptian art. Marin wields hues and different pictorial styles with
the precision of a composer, using them to invoke moods, suggest fragments of ancient beliefs, or
fuse the metaphysical into the tangible. It uncannily resonates with the grandeur of Palma il Giovane’s
compositions and the spiritual reverence of the space.
Where the Sun Sleeps arises on the threshold of the past and present, set against the Oratorio’s historical
backdrop. Tincuța Marin crafts an anachronistic collage of time, akin to a “wunderkammer” filled with
eclectic temporal artefacts repurposed for new narratives. Egyptian deities, medieval and modernist
references are not employed for their symbolic weight but as elements in a grander pictorial lexicon that
dances on the verge of phantasmagoria.
A project produced by Jecza gallery in collaboration with Triade Foundation, Stephenson art and Ellen de
Bruijne Projects.
introductory note by Adina Drinceanu
Tincuta Marin – Dove il sole dorme
,
Where the Sun Sleeps è un’installazione evocativa realizzata dall’artista romena Tincuța Marin per
l’Oratorio dei Crociferi, sede del più importante ciclo di pitture rinascimentali di Palma il Giovane. Queste
tele, che raccontano la storia dell’Ordine dalla sua fondazione all’inizio del XII secolo a sostegno delle
Crociate fino alla sua trasformazione in un’opera liturgica e caritatevole, costituiscono il contesto ideale
per l’installazione di Marin. Eseguito tra il 1583 e il 1592, il ciclo di Palma è uno dei pochi tesori dell’arte
veneziana del XVI secolo in grado di competere con i lavori di Tintoretto realizzati per la Scuola Grande di
San Rocco. In questo ambiente, dove la storia incontra la contemplazione spirituale e l’arte guarda l’arte,
l’installazione di Marin emerge con vigore da una stratificazione di trame storiche e stilistiche.
Per l’occasione, la parte centrale dell’Oratorio è racchiusa da quattro tele di grandi dimensioni che
formano un quadrilatero sostenuto da quattro figure in bronzo: l’installazione di Marin crea così uno
spazio inviolabile all’interno di uno spazio già di per sé sacro. La postura ieratica e gli arti allungati
delle sculture rimandano alla tradizione mistica delle divinità protettrici erette a protezione degli antichi
santuari e oggetto di una timorosa riverenza, come le cariatidi, silenziose guardiane del tempo. I dipinti
nascono da un’articolata stratificazione di forme e figure ritratte di profilo, alcune distinte, altre sfuocate
o sovrapposte, che creano un senso di molteplici profondità.
Come un alchimista, Marin si appropria dei codici pittorici della ritrattistica egizia di faraoni e divinità, per
poi riconfigurarli in nature morte di impianto modernista. L’artista è affascinata da Nut, la dea del cielo,
delle stelle, del cosmo, delle madri, dell’astronomia e dell’universo. L’arco simbolico di Nut sulla terra,
un gesto potente che incarna il rinnovamento e la protezione, ritorna in tutte le opere di Marin. Nelle sue
composizioni, le forme geometriche e il gioco di luci e ombre ricordano sia la profondità narrativa degli
affreschi romani che il simbolismo cosmico dei templi egizi, invocando un palinsesto parietale in cui
le storie recenti sovrascrivono quelle precedenti. Il modo in cui Marin combina colori e forme riprende
gli affreschi di Pompei, colmi di immagini vibranti che emergono dall’intonaco, mentre i blu e i rossi
richiamano alla memoria i lapislazzuli e le corniole, spesso utilizzate nell’arte degli antichi egizi. Con
la solerzia di una compositrice, Marin orchestra cromie e iconografie per evocare diversi stati d’animo,
attingendo da frammenti di antiche credenze e coniugando il metafisico con il tangibile. Il suo lavoro
riecheggia in maniera nitida nello splendore delle tele di Palma il Giovane e nella solennità spirituale dello
spazio.
Where the Sun Sleeps nasce dalla convergenza di passato e presente per proiettarsi negli spazi storici
dell’Oratorio. Tincuța Marin crea così un collage anacronistico, come una Wunderkammer traboccante di
eclettici artefatti provenienti da diverse epoche, qui riproposti per dare voce a nuove narrazioni. Divinità
egizie, riferimenti medievali e modernisti sono qui convocati per la loro valenza non tanto simbolica,
quanto lessicale, creando un ricco linguaggio pittorico che danza al limite della fantasmagoria.
Un progetto prodotto dalla galleria Jecza in collaborazione con la Fondazione Triade, Stephenson art e
Ellen de Bruijne Projects.
testo intraduttivo di Adina Drinceanu / tradotto da Matteo Bertele
