Europarlamentarul Maria Grapini a reușit să impună la negocierea cu Consiliul European și Comisia Europeană, prevederi care protejează consumatorii vulnerabili

Share

Eurodeputatul Maria Grapini, Vicepreședinta Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorului, dar și Raportoare la noua Directivă privind normele comune pentru piața gazelor și a energiei în Piața Internă, a reușit să impună la negocierea cu Consiliul European și Comisia Europeană, prevederi care protejează consumatorii vulnerabili. Raportul a fost votat cu o majoritate largă în Parlamentul European!

„Cred că este un lucru extraordinar că încheiem mandatul cu acest pachet extrem de important. În calitatea mea de co-raportor din partea Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorului, evident că am dorit să facem, în acest pachet, în așa fel încât să protejăm, pe de o parte, consumatorii vulnerabili, pe de altă parte, să avem grijă de întreprinderile mici și mijlocii, pentru că, evident, presiunea prețului la utilități poate să le scoată din piață pe aceste întreprinderi. De aceea, vreau să felicit tot grupul care a lucrat la acest pachet, pentru că, până la urmă, așa cum spunea și domnul Geiger, am îmbunătățit propunerea Comisiei, am scos un pachet acceptabil, nu este ideal, dar sigur că mai putem lucra. Mergem pe ideea ca mai ales în sezonul rece să nu fie deconectat și am reușit să punem acest amendament.

Nu a fost ușoară negocierea cu Comisia și Consiliu, dar în final am reușit și cred că mesajul care trebuie să îl dăm acum statelor membre este să fie atente la implementare, pentru că până la urmă, responsabilitatea este partajată și este foarte important cum implementează fiecare stat acest important pachet de reglementare a pieței energiei și a pieței gazelor”, a declarat europarlamentarul Maria Grapini.

newsdesk
newsdeskhttp://www.ecopolitica.ro
Un portal axat pe economie, politica, ecologie, educatie, arta, cultura si inovatie.

Articole asemănătoare

Mai mult