Alin Nica candidează pentru Forța Dreptei la încă un mandat la CJ Timiș

Share

Președintele încă în funcție al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a susținut marți, 2 aprilie 2024, o conferință de presă împreună cu Ludovic Orban, președinte al formațiunii liberale Forța Dreptei, ruptă din PNL.

Ludovic Orban și Alin Nica au programat declarații comune, iar fostul președintel al PNL Timiș va candida pentru un nou mandat sub sigla Alianța Dreapta Unită, din partea Forței Dreptei.

„Am avut o perioadă de reflecție. M-am consultat cu colegi primari, tineri, oameni simpli. Toți mi-au cerut să mă lupt pentru Timiș și liberalismul de aici. Acum trebuie să luptăm până la capăt pentru Dreapta românească aici, în Timiș. Nu putem să ne întoarcem pe vremea comuniștilor și să avem doar un singur candidat în persoana domnului Simonis. Am hotărât să candidez la Consiliul Județean Timiș din partea Forței Drepte. A fost o decizie extrem de grea, dar nu am avut de ales întrucât Ciucă și Bode l-au făcut pe Simonis călăul PNL Timiș. Filiala PNL a fost dată gratis PSD. Munca a sute de primari și aleși locali a fost pusă la gunoi pentru a satisface interesele personale de la PSD. Am refuzat să iau parte la șmecherii electorale și să le fiu fidel celor care mi-au dat votul în urmă cu patru ani”, a declarat, marți, Alin Nica.

„Evident că ultima dată când am spus ce era de spus la București, am menționat faptul că va urma o perioadă de analiză, de introspecție și voi anunța care este calea pe care voi merge mai departe. Sigur, am avut această perioadă de reflecție, m-am consultat cu colegi din PNL, cu primari, colegi primari, cu tineretul liberal, oameni simpli de pe stradă, care m-au oprit și mi-au spus să nu cedez, să merg mai departe, să nu lăsăm Timișul la tocmeala celor de la București și să avem o alternativă de dreapta în județul nostru. La alegerile locale din 9 iulie, toți mi-au cerut să continue această luptă. Toți mi-au cerut, mi-au solicitat să mă lupt în continuare pentru Timiș și pentru elibera liberalismul de aici, din județul nostru.

Am spus că mă lupt până la capăt pentru pentru PNL și așa am făcut acum. Trebuie să luptăm până la capăt pentru dreapta românească, aici, în județul nostru și pentru liberalii care merită o opțiune de dreapta. La alegerile din 9 iunie în județul Timiș nu putem să ne întoarcem ca pe vremea comuniștilor și să avem un singur candidat real, în persoana domnului Simonis. Sigur, am finalizat discuțiile cu dl. președinte Orban și am convenit să candidez la Consiliul Județean Timiș, la președinția Consiliul Județean Timiș din partea formațiunii Forța Drepte. Am făcut pasul către cea mai autentică formațiune liberală care a rămas pe scena politică din România, deoarece sunt un om de dreapta, sunt și voi fi liberal, de 20 de ani. Am fost promotorul și voi fi în continuare promotorul valorilor liberale aici în în Timiș, unde îmi desfășoară activitatea de atâta vreme.

Mărturisesc că a fost o decizie extrem, extrem de grea, însă nu am avut de ales. Ați văzut? Practic, cei de la București m-au exclus de fapt tot din Partidul Național Liberal, deoarece Ciucă și Bode l-au făcut pe Simonis călăul PNL Timiș. Practic, prin această operațiune specială a PSD de anexare a PNL în Timiș și nu numai în Timiș, în foarte multe locuri din țară, poate chiar la nivel național. Prin această operațiune specială, ne apropiem foarte mult de modul de acțiune sovietic și din acest punct de vedere am dorit și vreau în continuare să mă delimitez fundamental de aceste acțiuni ale foștilor mei colegi. Filiala PNL din județul nostru a fost vândută, de fapt, de fapt, nici măcar vândută, ci făcută cadou, dată gratis PSD-ului.

Munca a zeci de primari, a sute de aleși locali responsabili de zonă și membri simpli din PNL, membrilor partidului, a fost aruncată la gunoi pentru a satisface interesele personale ale câtorva șefi de la București. Așa cum ați auzit, mi s-au oferit diverse funcții, poziții pe persoană fizică. Dar am spus nu răspicat, deoarece nicio clipă soarta PNL nu a fost băgată în seamă sau protejată prin astfel de de aranjament. Nu aș mai fi putut să mă uit în ochii colegilor mei care au ieșit în stradă în Piața Unirii acum o săptămână, dacă eu aș fi acceptat să-mi satisfac un presupus interes personal. Și am păstrat linia dreaptă, așa cum voi face și în continuare. Și indiferent cât de greu va fi, știu că va fi lupta foarte grea cu PSD-ul. Eu și colegii mei vom păstra linia dreaptă, linia dreaptă autentică a liberalismului aici, în Timiș.

În Timișoara, a fost extrem de dureros să văd cum voturile timișorenilor și ale timișenilor au fost tranzacționate de conducerea toxică de la București. Am refuzat să iau parte la șmecherii electorale și am ales să rămân fidel principiilor mele și fidel celor peste 100.000 de voturi ale timișenilor care ne-au dat încrederea în urmă cu 4 ani. Am convingerea că au rămas alături de mine membri și simpatizanți PNL Timiș, pe care nu am de gând să îi dezamăgesc, așa cum au făcut-o Ciucă și Bode în următoarea perioadă. Primari și lideri de organizații locale de la PNL se vor alătura Forței Drepte. Dar vă rog, evident, să nu-mi cereți acum să vin să dau nume și nici numărul lor, pentru că, după cum ați văzut, dictatorii de la București abia așteaptă să-i lovească din nou. Am stabilit un calendar și ne vom ține de el.

Cei care vor veni alături de noi vor fi anunțați public, dar vă spun că și mai mulți vor rămâne în PNL și ne vor sprijini de acolo. Tuturor le mulțumesc pentru încredere și, așa cum am discutat și cu președintele Orban, îi asigur că e vorba doar de o perioadă de tranziție, până când ne vom reîntâlni cu toții într-un PNL sau într-o formațiune de dreapta adevărată, care nu va mai fi remorca unui partid de stânga. Deocamdată privim îngroziți operațiunea aceasta specială de anexare totală a PNL de către PSD. Am avut și întâlniri cu cu președintele USR, Dominic Fritz. Știu că mulți o să puneți întrebări legat de acest aspect și am înțeles, practic, de ce ani de zile, cetățenii, oamenii simpli, neimplicați politic, ne cereau, ne încurajau să lucrăm împreună. Momentele acestea de criză au deschis ferestrele de comunicare.

Cred că putem forma un tandem redutabil care să răspundă cu sinceritate așteptărilor electoratului de dreapta. În Timișoara vom promova valori liberale, curate și nu opțiuni vopsite. Unora li s-a părut exagerat când am spus că Ciucă și Bode au călcat în picioare idealurile celor care au ieșit în stradă în Timișoara, la Revoluție, în decembrie 1989. Dar eu chiar cred acest lucru. În 1989 nu s-a murit pentru dictate de la București și nici pentru decizii arbitrare venite de la Capitală și nici și în niciun caz pentru a aduce socialismul la putere. La 34 de ani de la Revoluție, un militar a tras din nou în Timișoara. A mitraliat speranțele și idealurile timișorenilor, iar acest lucru este de neacceptat pentru noi, cei care suntem oarecum priviți ca niște animale sălbatice de către cei de la București, care trebuie strunite cu biciul sau cu sabia.

Dar voi lupta până la capăt și, evident, mă supun deciziei alegătorilor, nu miticilor cu pretenții de maeștri păpușari. Alianța PSD-PNL, această simbioză nefirească contra naturii are un singur scop, acela de a acapara puterea după modelul Putin – Medvedev. Timișoara poate arăta încă o dată, că se opune tot totalitarismului și tendințelor dictatoriale. Mai ales că Simonis, nici măcar, știm cu toții, nu va rămâne să-și asume conducerea aici, în eventualitatea puțin probabilă că va câștiga. Nu va rămâne aici, la noi în provincie, și își va pune unul dintre locontenenții săi de mâna a doua în loc.

Dănuț Groza este un primar, unul dintre cei mai buni primari din județul Timiș. Un primar pe care îl respect, cu care am făcut echipă și fac echipă în continuare. Decizia îi va aparține lui Dănuț Groza dacă va veni sau nu în Forța Dreptei, dar categoric Dănuț Groza mă va susține în campania electorală locală din 9 iunie și sub nicio formă nu va îndemna cetățenii să voteze cu Simonis. La Sânnicolau Mare semnăm un contract pentru o investiție publică majoră din oraș. Și îl veți auzi pe Dănuț ce va spune legat de sprijinul pe care mi-l va da. Și cât am fost primar, vreme de 17 ani am avut, să zicem, nefericirea de a fi în majoritatea timpului în opoziție și totuși m-am bazat pe fondurile europene și pe programele de unde am putut să atrag banii.

La fel voi face și în continuare. În acești 3 ani de zile am atras sume record la Consiliul Județean, peste 1.000.000.000 și jumătate de lei, contracte semnate și aflate în implementare, fonduri externe și nerambursabile și încă 500 de milioane care sunt în curs de semnare și de aprobare. Deci, din această perspectivă, nu-mi fac nicio problemă. Am fost eficient și acum în această perioadă și sincer, cei de la București nu prea au ajutat Timișul nici în această perioadă. Sunt curios să vedem dacă se vor ține de cuvânt cu stadionul, dar evident că în continuare mă bazez pe capacitatea mea administrativă și a echipei mele de la Consiliul Județean de atrage finanțări nerambursabile și dovezile le vedeți concret pe teren. Acel drum expres, practic îi spun drum expres, lăgirea la patru benzi a drumului județean 609, între Timișoara și autostrada 1 fost realizată efectiv în teren în mai puțin de un an.

Deci se poate. Am salvat un proiect european, noua maternitate, principala realizare din domeniul sănătății din ultimii 50 de ani. E o realizare cu bani europeni făcută de Consiliul Județean în acest mandat. E adevărat, e un proiect câștigat înainte de 2020, dar dus la bun sfârșit acum. Și exemplele pot continua. Deci, nu îmi fac probleme din acest punct de vedere, pentru că atunci când ai experiență administrativă și știi ce trebuie să faci, poți să atragi și să bani și să fii convingător. Am să vă dau un răspuns foarte scurt și foarte simplu: noi ne batem să câștigăm și alegerile prezidențiale, și alegerile parlamentare, să aruncăm la lada de gunoi a istoriei acest guvern care și-a bătut joc de România. Forța Deltei este parte într-o structură politică, o alianță a forțelor politice democratice de dreapta, care se bate pentru câștigarea alegerilor prezidențiale și parlamentare.

În momentul de față, Dănuț Groza a fost unul dintre cei mai buni secretari generali pe care PNL Timiș i-a avut. Am fi avut șansa să câștigăm peste 50 de primării în județ, inclusiv Primăria Timișoara. Din păcate, decizia luată de cei de la București a dus practic la o anexare a PNL Timiș de către PSD Timiș. Iar în perioada următoare veți vedea o o destructurare practic a filialei PNL Timiș. Deja o parte din membri au plecat la PSD, alții vor veni către Forța Dreptei, unii vor rămâne pentru că deja și-au anunțat candidaturile, dar vor face campanie pentru Alin Nica, nu pentru Simonis. Deci veți vedea, cum să zic, o disoluție și organizatorică și în ceea ce privește mesajul public pe care îl va transmite filiala prin vectorii săi de imagine. Iar acest lucru pentru mine, care am pus suflet în acești 3 ani de zile, este un lucru foarte trist”, a mai spus Alin Nica.

Pentru Forța Dreptei și pentru Ludovic Orban, cât și pentru Alianța Dreapta Unită, candidatura lui Nica este o lovitură de imagine dar și șansa de a câștiga președinția CJ Timiș, împotriva candidatului PSD, care ar putea fi Alfred Simonis sau un alt lider social-democrat timișean.

Asta, în condițiile în care, în toate sondajele realizate în ultimele luni, Alin Nica este cotat ca fiind candidatul cu cele mai mari șanse de victorie.

Ludovic Orba a ținut să puncteze că cei din formațiunea sa sunt veritabilii liberali, care nu au făcut compromisul de a se asocia cu PSD și a comparat excluderea lui Nica din PNL cu o lovitură de stat militară.

„Îi urez bun venit acasă lui Alin Nica. Noi suntem liberali, Alin Nica este liberal și împreună vom reuși să împiedicăm tentativa PSD de a pune mâna pe acest județ simbolic. Timișoara este primul oraș eliberat de dictatura comunistă. Din păcate, o juntă militară a fost impusă în fruntea PNL, iar aceasta ucide pas cu pas orice urmă de liberalism și de democrație în PNL. Noi, cei din Forța Dreptei, suntem liberalii care nu ne-am predat PSD, nu am făcut niciun pas în spate, nu am cedat la niciun fel de amenințare, chiar și când artileria grea a țintit spre noi. Am convingerea că Alin Nica este un candidat redutabil”, a spus, marți, la Timișoara, Ludovic Orban, președintele la nivel național al partidului Forța Dreptei.

„În Partidul Național Liberal, noi, cei din Forța Dreptei, suntem liberalii care nu ne-am predat PSD, nu am făcut niciun pas în spate, nu am cedat la niciun fel de amenințare, chiar și atunci când artileria grea a țintit spre noi și suntem convinși că, așa cum uleiul se ridică la suprafața apei, la fel liberalii autentici vor fi aceia care îi vor determina pe oameni să înțeleagă că România nu este condamnată să fie dominată de același sistem putred care a pus mâna pe putere în urmă cu 34 de ani, care mimează democrația și care, de fapt, își bate joc de cetățean și încearcă să se perpetueze în mod ilegitim la putere.

Revenind la Timiș, m-aș bucura foarte mult ca Alianța Dreapta Unită să ajungă cât mai repede, prin negocieri serioase, la definitivarea candidaturilor, atât la nivelul județului, cât și la nivelul fiecărei comunități locale din județul Timiș și să începem cât mai repede bătălia pentru apărarea județului Timiș de clanurile mafiote care încearcă să îl sufoce prin tentaculele lor. Am convingerea că Alin Nica este un candidat redutabil pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.

De asemenea, sunt convins că oricâte minciuni vor lansa în spațiul public comasații, că oricâte mâini vor încerca să sucească pe la spate, că oricât de multe resurse vor arunca în joc pentru a îi păcăli pe timișoreni și pe timișeni, nu vor reuși, pentru că Banatu-i fruncea, cum se spune și închei prin a le transmite un mesaj tuturor liberalilor din țară: priviți ce se întâmplă în județul Timiș. Vă readuc aminte acea zicere înțeleaptă „Azi în Timișoara, mâine în toată țara”!”, a mai declarat Ludovic Orban.

Tot marți, 2 aprilie, la o oră după anunțul comun făcut de Nica și Orban, USR Timiș a ieșit cu un comunicat cel puțin hilar, prin care încearcă să impună regulile și terenul de joc pentru a stabili candidatul comun la funcția de președinte al CJ Timiș, împreună cu Forța Dreptei și PMP.

Nica ar putea fi urmat de 20-25 de primari liberali în noua construcție, în timp ce PMP are în județ 4 primari, iar USR are tot 4, dacă îl luăm în considerare și pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Chiar dacă Nica e locomotiva noii alianțe la nivel de județ, USR Timiș a hotărât ca miercuri, 3 aprilie 2024, să demareze negocierile în Alianța Dreapta Unită pentru candidatul la președinția CJ Timiș. Așa că, “reprezentanții USR, Forța Dreptei și PMP vor începe negocierile pentru desemnarea candidatului Alianței Dreapta Unită la președinția Consiliului Județean TImiș și asupra proiectului comun pentru transformarea Timișoarei și Timișului în principalul pol de dezvoltare al României”, după cum încearcă să dea tonul cei de la USR.

La negocieri vor participa Dominic Fritz, primarul Timișoarei și președintele USR Timiș, Alin Nica, președintele Consiliului Județean, desemnat candidat pentru un nou mandat de către Forța Dreptei și Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, aripa Tomac.

newsdesk
newsdeskhttp://www.ecopolitica.ro
Un portal axat pe economie, politica, ecologie, educatie, arta, cultura si inovatie.

Articole asemănătoare

Mai mult