Nu cred în povestea potrivit căreia președintele Republicii Moldova va candida la alegerile prezidențiale din România, ca să unească Basarabia cu România. Pe modelul Alexandru Ioan Cuza.
Este drept, trăim într-o vreme în care politicianul care știe să vând cel mai bine o poveste, este crezut și votat. Iar poveștile din spațiul public au tot felul de bărbi, care mai de care mai nepieptănate: de la bunica de pe ecranelor televizoarelor din Kiev care a doborât o dronă rusească cu borcanul de murături, la reportajele victorioase ale televiziunilor ruse care spun că soldații aflați în Ucraina apără Rusia de o invazie a NATO.
Sunt reticent la informațiile care vin pe canale media din Ucraina ori Federația Rusă. Pentru că, la vreme de conflict armat, propaganda și dezinformarea sunt componente esențiale ale războiului.
Am văzut asta în timpul conflictului armat de pe Nistru, în anul 1992, dar și în 1999, anul în care a fost bombardat Belgradul. Și îmi aduc bine aminte de războiul din Georgia, din 2008
Conflictele armate moderne, inclusiv cele din CSI, au devenit între timp cazuri de studiu. la Academiile Militare ori de Informații de la Kiev ori Moscova. Dar și la București, Helsinki ori Budapesta. Toate armatele moderne și-au organizat în cadrul Statului Major o componentă care, în caz de conflict se ocupă de Psy Ops: motivația propriei populații implicată în conflict și manipularea stucturilor de comandă ale inamicului.
Ceea ce văd în prezent la instituțiile mediatice rusești ori ucrainene este, de cele mai multe ori, propagandă și marketing.
Nu tot ce zboară, se mânâncă, spunea bunica mea. Ea nu se referea la grauri.
Vaccinat în fața propagandei, încă de pe vremea lui Ceaușescu, am învățat să fac o selecție a noutăților.
Iată de ce, rămân reticent în fața comunicatului de presă al instituției prezidențiale de la Chișinău care spune că Maia Sandu a solicitat Centrului Național Anticorupție din Republica Moldova să se expună asupra faptului dacă premiul bănesc oferit doamnei Sandu de primăria Timișoara poate fi, sau nu, ridicat.
Președinția Republicii Moldova, adică doamna Maia Sandu, spune că „premiile internaționale oferite pentru progresele Republicii Moldova, în semn de apreciere pentru eforturile Președintei Republicii Moldova constituie o recunoaștere a realizărilor tuturor cetățenilor și adeziunii față de valorile democrației și libertății. Astfel de premii, din punctul nostru de vedere, nu se încadrează în noțiunea de cadouri, prevăzută în legislația națională”.
În traducere, instituția prezidențială sugerează Centrului Național Anticorupție că banii acordați nu intră la categoria șpagă.
Pe de altă parte, președintele comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului de la Chișinău, Olesea Stamate, a declarat că legea nu-i permite unui demnitar moldovean să primească premii bănești și că Maia Sandu, nu ar fi trebuit să accepte premiul financiar oferit de autoritățile din Timișoara.
Nu știu ce va răspunde principala instituție moldovenească de combatere a corupției. E greu să scri un răspuns în care să-i împaci pe toți.
Știu însă că am dreptate: scopul principal al obținerii acestor bani a fost unul de imagine. În baza acestui premiu, între Prut și Nistru, s-a făcut campanie de media: că a primit premiul, că va primi banii, că se pregătește să meargă după bani, că a urcat în avion, că ajuns, că a coborât din avion, că pe străzile Timișoarei au apărut afișe cu chipul Maiei Sandu.
Pentru că toate poveștile trebuie să aibă un punct culminant, el a apărut: va accepta, sau nu, Maia Sandu bani?
Finalul acestei istorii trebuie să fie unul în care șefa statului moldovean va ieși la public și va refuza, în mod elegant, banii, ca povestea să aibă happy end. Este o poveste care se va vinde bine. Pentru că e scrisă după toate regulile psy ops, cu introducere, punct culminant și happy end. Și marketingul a fost de calitate – istoria a beneficiat de aura integratoare a lui Cuza, iar pentru că publicului românesc îi plac știrile conspiraționiste va crede că unirea e posibilă.
Așa că felicitări celor care au scris scenariul: publicul de pe ambele maluri ale Prutului va crede, încă odată, că Maia Sandu e Alba ca Zăpada.
