Adrian Severin: DESPĂRȚIREA DE JACQUES DELORS

S-a stins pe 28 decembrie 2023, una dintre făcliile cele mai luminoase ale spiritului european, fostul Președinte al Comisiei Europene, Jacques Delors.

Îmi este vie în minte prima întâlnire cu el, care a avut loc prin primăvara anului 1991. Era la Bruxelles, într-un mic restaurant cu grijă închis accesului clienților obișnuiți sau întâmplători. Președintele Delors, însoțit doar de un asistent care lua notițe, se întâlnea informal și tainic cu premierul român, Petre Roman, și cu vicepremierul și ministrul reformei, eu însumi, Adrian Severin, în pofida politicii oficiale a UE potrivit căreia România era sancționată cu suspendarea oricărui dialog politic cu democrațiile occidentale ca urmare a asaltului mineresc împotriva demonstranților din Piața Universității de la București, din iunie 1990.

Adrian Severin
Adrian Severin

Jacques Delors credea în dialog, considera că Europa unită căreia încetarea Războiului rece îi dădea dreptul la speranță nu se putea realiza fără România și nu împărtășea inepta decizie politică a izolării României, indiferent de explicații, scuze și pretexte.

În acel cadru ușor suprarealist am exprimat cu toții credința în proiectul unei uniunii paneuropene de state și de cetățeni care să fie produsul reconcilierii dintre istoria și geografia Europei. Un proiect din care România trebuia să facă parte.

Din acel moment, treptat și inteligent, prin lucrarea diplomatică a lui Jacques Delors Uniunea Europeană a început să se deschidă înspre și pentru România în condițiile respectului reciproc și în profit comun. Ceea ce astăzi nu se mai întâmplă, chiar dacă între timp România a devenit membră a UE.

Căderea Guvernului Roman, în toamna aceluiași an 1991, în urma unei alte lovituri de stat deghizată în rebeliune minerească, a făcut să nu mă mai întâlnesc cu Jacques Delors în timpul mandatului său. Am aflat doar, din cercurile sale apropiate, că evenimentele de la București puseseră într-o poziție delicată sprijinul său pentru România, fără a-i afecta însă convingerea că el trebuie acordat în continuare.

Aveam să mă reîntâlnesc cu marele european cu prilejul unor reuniuni ale prezidiului Partidului Socialiștilor Europeni, din care și eu făceam parte, precum și în cadrul unor consultări informale ocazionate de Convenția privind viitorul Europei de la începutul anilor 2000. De fiecare dată spiritul său viu și viziunea sa cutezătoare, înțelepciunea și competența sa dominau discuțiile la care ne onora cu prezența.

Cu consecvență răbdătoare reitera și explica principiile așezate la baza UE de către părinții fondatori și dezvoltate de el însuși. Cu finețe și ușoară ironie exprima îngrijorarea, dezamăgirea și dezaprobarea față de depărtarea de la acele principii fie sub lucrarea național populismului, fie sub cea a globalismului dogmatic, sub acțiunea egoismelor naționale ori sub cea neo-imperialismului marilor profitori europeni.

În acest sens s-a luptat pe viață și pe moarte cu excepționalismul britanic și încercările Londrei de a submina consolidarea UE prin reunificarea Europei, dar și cu adepții “imperiului prietenos” antinațional al Europei germane.

Jacques Delors a fost adeptul, arhitectul și atletul unei federații de state națiune care nu se opunea suveranității naționale, ci numai naționalismului folcloric și șovinismului național. O federație pusă în slujba statelor națiune membre, permițându-le să satisfacă mai bine aspirațiile cetățenilor lor și astfel să întărească, iar nu să dizolve, coeziunea națională.

În spiritul părinților fondatori, cărora li s-a adăugat, Jacques Delors a văzut în UE în primul rând un instrument al păcii durabile pe continentul european. În acest sens a militat pentru formule care să excludă concurența între națiuni, lăsând liberă doar concurența între persoanele private. Totodată a înțeles că fără o Europă socială care să asigure, alături de și prin coeziunea economică, atât la nivel național cât și la nivel continental, coeziunea socială, UE nu avea nici un viitor.

Într-una din conversațiile pe care le-am avut, în timpul unui dejun amical, a formulat o observație esențială. “Dacă UE a evoluat pe coordonatele coeziunii a fost datorită egalizării nivelurilor de dezvoltare a statelor membre. Pacea este bună, dar fidelitatea cetățenilor europeni față de proiectul și instituțiile europene nu poate fi menținută fără bunăstare, care este dependentă de dezvoltare. Or – sublinia Delors – cheile dezvoltării și omogenizării ei au fost fondurile structurale și ceea ce azi se numește cu dispreț ‘dumpingul social’. (Era vorba despre posibilitatea lucrătorilor din statele mai sărace de a concura cu cei din statele mai bogate intrând pe piețele muncii acestora cu avantajele comparative ale unor prețuri mai scăzute ale forței de muncă – nn) Acum se dorește ca fondurile europene să meargă mai degrabă către cei bogați, numiți ‘locomotive ale Uniunii’, lăsând membrii săraci să se descurce cum pot, iar ‘dumpingul social’ este diabolizat. Cum va putea fi ținută Uniunea împreună în aceste condiții? Cum va putea fi depășită în atari circumstanțe criza de creștere a Uniunii, care tinde să devină cronică?”

Dacă privim situația dezastruoasă în care a ajuns UE azi, cuvintele antecitate ale lui Jacques Delors, rostite cu peste zece ani în urmă, apar a fi profetice.

La fel de profetic a fost și avertismentul potrivit căruia UE nu putea răspunde așteptărilor cetățenilor europeni în măsura în care membrii săi sunt mai preocupați de formarea minorităților de blocaj decât de cea a majorităților care decid. De asemenea, Delors deplângea faptul transformării Consiliului european și a Consiliului UE, din instituții preocupate de binele comun, în conclavuri în care marii profitori ai Uniunii își impuneau propriile interese în fața celorlalți membri mai puțin potenți.

Jacques Delors a fost ultimul adevărat vizionar european, ultimul mare președinte al Comisiei europene, ultimul mare arhitect al unei Europe politice capabile a juca de manieră autonomă rolul de superputere mondială soft și ultimul apostol al Europei unite în care națiunile membre să fie diferite și egale, solidare și libere. Cel puțin până acum, după el nimeni nu a mai avut statura sa, în timp ce înaintea lui, puțini s-au ridicat la același nivel cu el.

Chiar dacă, atingând o vârstă înaintată, în ultimii ani Jacques Delors nu a mai exercitat vreo influență asupra instituțiilor europene, dispariția sa ne acutizează senzația pustietății dezolante lăsate în urmă. Când privești la submediocritatea în mâinile căreia se găsește azi destinul Europei unite, plecarea lui Delors din această lume apare a fi și mai dureroasă. Moartea sa este prilejul de a reflecta mai profund și a înțelege mai bine, prin comparație, dezastrul în care se afundă UE și pericolele legate de posibilul ei deces, inevitabil urmat de întoarcerea la război pe teritoriul Europei între statele europene.

Să sperăm că despărțirea de Jacques Delors ne va da impulsul necesar pentru a opri declinul UE și a ne întoarce la proiectul său și la viziunea sa, așezate pe linia trasată de fondatorii UE. Să exprimăm recunoștința noastră față de truda inspirată a celui de care azi ne despărțim, în felul cel mai potrivit și anume prin efortul de a-i reabilita și continua opera. Să ne rugăm lui Dumnezeu ca să-l așeze în corturile drepților și să îi ofere odihna binemeritată după o viață de trudă în slujba țării sale, Franța, și a continentului european, a păcii în Europa și în lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *