Victor Nichituș: CINE ÎȘI FURĂ CĂCIULA, NOI ORI DOAMNA PREȘEDINTE

E o întrebare. Pe ce mă bazez când întreb de furatul căciuluii? Pe date sociologice.

Barometrul Socio Politic realizat de IMAS în luna decembrie arată ce vor cu adevărat locuitorii dintre Prut și Nistru. Imaginea însoțitoare acestui text, vorbește de la sine – 46 la sută din respondenții sondajului afirmă că statul moldovean trebuie să aibă relații bune atât cu Vestul, cât și cu Estul; 33 la sută din respondenți consideră că orientarea de politică externă ar trebui să fie orientată spre integrare în UE. Atenție: 33 la sută nu înseamnă majoritatea.

Neconcordanța dintre dorința doamnei Maia Sandu și realitatea din teren trezește nedumerire.

Explic: pentru ca referendumul să fie declarat valabil este necesară participarea a cel puțin 1/3 din alegătorii înscriși în listele electorale. Referendumul poate fi invalidat, din motive de neparticipare ori poate da rezultate care opuse aștepătărilor șefei statului moldovean.

Dacă rezultatul va fi invers așteptărilor e posibil ca inamicii integrării europene să-l folosească în scop propriu.

Apropo, solicitarea doamnei președinte Maia Sandu se pliază foarte bine pe ultima hotărâre a Partidului Socialiștilor care spune că vectorul de politică externă al statului moldovean poate fi stabilit doar în urma unui referendum național.

Așa că există riscul ca doamna Maia Sandu să își fure, singură, căciula. Doar că această căciulă, nu este a domniei sale, căci este plătită din banii noștri publici, adică ai tuturor.

Mai ține minte cineva cât a costat ultimul referendum organizat între Prut și Nistru?

Ăla în care noi, locuitorii dintre Prut și Nistru, ne-am exprimat opinia că e bine să avem alegeri petrecute în baza sistemului electoral mixt într-o circumscripție națională și în circumscripții uninominale.

Peste o vreme deputații moldoveni au călcat în picioare voința noastră.

Așa că nu m-aș mira deloc dacă referendumul anunțat va fi invalidat pe bază de neparticipare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *