Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a dizolvat miercuri parlamentul şi a convocat alegeri anticipate pentru data de 17 decembrie, cu scopul de a-şi consolida autoritatea în timp ce încearcă să găsească o modalitate de a normaliza relaţiile cu Kosovo, principala condiţie prealabilă pentru aderarea la UE, relatează Reuters.
Alegerile parlamentare vor coincide cu scrutinele locale în 65 de municipalităţi, inclusiv în capitala Belgrad.
Experţii spun că scrutinul şi absenţa unui parlament funcţional îi vor permite lui Vucic să câştige timp şi să amâne luarea unor decizii privind legăturile cu Kosovo, statul cu majoritate albaneză care şi-a declarat independenţ, recunoscută de o mare parte din comunitatea internaţională, dar pe care Serbia îl consideră în continuare ca fiind provincia sa sudică.
„Trăim într-o perioadă în care este necesar ca noi toţi să fim uniţi în lupta pentru interesele vitale ale Serbiei, în care vom fi supuşi la numeroase presiuni, atât din cauza poziţiei noastre privind Kosovo, cât şi din cauza altor probleme regionale şi globale”, a declarat Vucic după semnarea decretului.
Ursula von der Leyen, preşedinta executivului UE, a declarat marţi, în timpul unei vizite la Belgrad, că atât Serbia, cât şi Kosovo trebuie să îşi intensifice eforturile de normalizare a relaţiilor după cea mai recentă izbucnire a violenţelor, dacă doresc să adere la blocul comunitar. De asemenea, Serbia trebuie să se alăture sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei decise în urma invaziei acesteia în Ucraina, să elimine corupţia şi crima organizată, să reformeze economia, să îmbunătăţească sistemul judiciar, climatul de afaceri şi situaţia drepturilor omului.
Comentatorii spun că mişcarea lui Vucic are ca scop, totodată, consolidarea propriilor sale rânduri şi reformarea Partidului Progresist Sârb (SNS), aflat la putere, a cărui popularitate a fost afectată după luni de proteste ale opoziţiei, în urma celor două incidente armate în masă din luna mai.
Potrivit institutului de sondaje Stata, cu sediul la Belgrad, alianţa condusă de SNS ar obţine 44% din voturi şi va trebui să caute aliaţi pentru a forma o majoritate în parlamentul cu 250 de locuri.
Blocul de opoziţie centrist Împotriva Violenţei, alcătuit din partide de stânga, verzi şi centrişti, este cotat cu 38%, în timp ce partidele ultranaţionaliste şi pro-ruse ar urma să aibă împreună 11% din voturi..
Vucic, care anul trecut şi-a asigurat al doilea mandat de cinci ani în funcţie, a demisionat din funcţia de şef al SNS în luna mai, dar încă exercită o influenţă considerabilă asupra politicilor partidului.
Partidele de opoziţie şi grupurile de apărare a drepturilor îl acuză pe Vucic, SNS şi aliaţii săi de derive autocratice, oprimarea libertăţii presei, fraudă electorală, violenţă împotriva adversarilor politici, corupţie şi legături cu crima organizată. Vucic şi aliaţii săi neagă acuzaţiile.
După semnarea decretului de convocare a anticipatelor, Vucic a declarat că este important pentru Serbia să „păstreze pacea, stabilitatea şi coeziunea internă şi (să) demonstreze democraţia”.
„Această campanie este o oportunitate de a prezenta diferite idei, programe, politici, dar care nu trebuie să ameninţe niciodată interesele vitale ale Serbiei”, a spus el.