Wegovy şi Ozempic, medicamentele “minune” contra obezității, falsificate pe piața europeană

Autoritatea belgiană de reglementare în domeniul medicamentelor a anunţat că a confiscat doze contrafăcute de semaglutidă, ingredientul activ al popularelor medicamente pentru obezitate Wegovy şi Ozempic, produse de Novo Nordisk, în care stilourile injectoare conţineau insulină, relatează Reuters.

Wegovy şi Ozempic sunt medicamente pentru diabet produse de compania daneză Novo Nordisk, care au avut rezultate foarte bune şi în tratarea obezităţii. 

Agenţia Federală pentru Medicamente şi Produse de Sănătate din Belgia a declarat pentru Reuters că în acest an a reţinut nouă colete trimise prin poştă cu medicamente din clasa GLP-1, din care fac parte Wegovy şi Ozempic, sub suspiciunea că acestea erau false. Agenţia a declarat că s-a constatat că două dintre aceste pachete conţineau medicamente care nu fuseseră fabricate de Novo Nordisk sau de un alt producător de medicamente GLP-1. 

O analiză de laborator a confirmat că unul dintre ele conţinea insulină, care este utilizată pentru tratarea diabetului şi care poate provoca probleme grave de sănătate, cum ar fi hipoglicemia – un nivel periculos de scăzut al zahărului din sânge – şi convulsii atunci când nu este administrată în mod corespunzător.

Mai multe persoane au fost spitalizate recent în Austria după ce au folosit doze de Ozempic suspectate a fi contrafăcute. Autoritatea de reglementare a siguranţei sanitare din această ţară, BASG, a declarat că pacienţii au suferit efecte secundare care indicau că produsul conţinea insulină în loc de semaglutidă, dar nu a precizat dacă acest lucru a fost confirmat prin analize de laborator.

La rândul său, Marea Britanie a avertizat populaţia, săptămâna trecută, cu privire la cumpărarea de stilouri potenţial contrafăcute care pretind a fi doze de Ozempic sau Saxenda, un medicament mai vechi pentru slăbit al Novo Nordisk, după ce au fost raportate un “număr foarte mic” de spitalizări.

Cererea în creştere pentru Ozempic şi alte medicamente care pot fi utilizate pentru pierderea în greutate a dus la o penurie a acestor produse şi la un val de produse contrafăcute.

Un purtător de cuvânt al autorităţii de reglementare în domeniul sănătăţii din Australia, Therapeutic Goods Administration, a declarat că şi în această ţară au fost depistate în acest an 14 cazuri de medicamente contrafăcute pentru obezitate.

Ministrul belgian al sănătăţii a declarat săptămâna trecută că ţara sa doreşte să interzică temporar utilizarea de Ozempic ca tratament pentru pierderea în greutate, timp de câteva săptămâni sau luni, pentru a face faţă unei penurii a acestui medicament, care este aprobat pentru tratarea diabetului de tip 2. Aceasta a fost boala pentru care s-au utilizat iniţial medicamentele din clasa GLP-1, dar ulterior s-au prescris şi pentru combaterea obezităţii.

Oficialii din domeniul aplicării legii, al combaterii contrafacerii şi al sănătăţii publice au declarat că deschid anchete privind plângerile referitoare la medicamente contrafăcute şi investighează comerţul electronic şi reţelele sociale pentru a găsi oferte de cumpărare sau reclame. În plus, instruiesc funcţionarii vamali cu privire la modul în care pot detecta produsele contrafăcute, pentru a ajuta la stoparea acestui fenomen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *