Adrian Severin: A DOUA SCRISOARE CĂTRE UN PRIETEN AMERICAN

În ultimele zile ale lunii octombrie 2023, pe când Orientul Mijlociu plonja într-o nouă criză sângeroasă aptă a se transforma într-un al treilea război mondial convențional (cel neconvențional este de mult în desfășurare), sub egida Institutului de cercetări ale politicii externe din SUA, a apărut, semnat de domnul Maximilian Hess, un articol care ne întoarce la Marea Neagră și la România, purtând titlul provocator „România se află în punctul unei basculări periculoase” și subtitlul „Țara este tot mai importantă pentru lume și tot mai instabilă”.

Adrian Severin
Adrian Severin

Autorul denunță corupția care, de astă dată, ar pune în discuție angajamentul României de a lupta împotriva pericolului rusesc și ar putea întoarce România, mai ales în domeniul industriei energetice, cu fața spre avantajele economice oferite de Rusia. El deplânge vremurile de aur în care Codruța Koveși conducea DNA și USR guverna statul român, singura rază de lumină în actualul peisaj sumbru fiind perspectiva ca Mircea Geoană să devină în curând Președintele României.

Un prieten american, vechi diplomat de foarte bună calitate profesională, intelectuală și umană, mi-a trimis textul și m-a rugat să îmi exprim părerea față de afirmațiile autorului. În acest context m-a întrebat dacă nu cumva în spatele corupției care riscă să facă România a bascula periculos către Rusia și, în general, către Orientul „nedemocrat”, nu se află cumva fosta Securitate comunistă, refugiată în subsolul societății. (La Securitatea post-comunistă nu l-a dus gândul.)

Găsiți aici răspunsul meu, pe care socotesc util să îl fac public.

„Dragul meu prieten,

Articolul pe care mi-l semnalezi conține o analiză bazată pe nenumărate prejudecăți și ajunge la concluzii false.

Teza autorului este aceea că România ar fi o țară tot mai importantă pentru lume, dar tot mai instabilă, iar instabilitatea își are sursa în corupție.

Cu prima parte a afirmației sunt de acord. Am o singură observație. România a fost mereu o țară importantă pentru lume sau mai exact pentru apărarea arhitecturii de securitate și păstrarea ordinii la Marea Neagră și la gurile Dunării, în Europa centrală, de est și de sud-est. Din păcate, în loc să fie folosită pentru a face ca războaiele în regiunile amintite să fie evitate, importanța ei pare a fi descoperită abia după ce războiul a izbucnit și riscă să se transforme într-o catastrofă pentru întreaga civilizație occidentală, inclusiv pentru America. Mai mult, în loc ca acum România să fie chemată a ajuta la stingerea focului, ceea ce, printre altele, ar însemna să i se acorde mai multă libertate de mișcare, ea este utilizată pentru a pune benzină pe focul războiului.

Cât privește relația între corupție și instabilitate, raportul este exact invers. Instabilitatea nu este rezultatul corupției, ci corupția este urmarea instabilității. Iar această instabilitate, adică această dezordine internă, este, în cea mai mare măsură, de import. Ea a fost adusă în cel mai înalt grad de amestecul străin în politica internă (și externă) a României, în raporturile dintre partidele politice, în justiție, în societatea civilă și în presă. Elitele românești – politice, economice, academice, artistice, sportive, militare, ecleziastice etc – sunt devastate.

Țara este, practic, în derivă. Nu mai are nici politică internă nici politică externă. Cel puțin, oficial, nu le mai are. Totul se decide la Ambasada SUA, ca în anii 1950 la Ambasada URSS. Diplomații americani s-au izolat complet de România reală. Nu discută decât cu politicienii din arcul guvernamental, care sunt deopotrivă incompetenți și corupți, dar, tocmai de aceea controlabili, cu ongurile și presa dirijate de ei, cu procurorii și cu judecătorii obedienți.

Presa indepenentă este revoltată. Mai multe sindicate ale presei au cerut o întrevedere cu ambasadoarea SUA. Nu au primit nici un răspuns. În schimb, ambasada distribuie fotografii de la întâlnirile ambasadoarei cu reprezentanții unor ong-uri necunoscute sau cu jurnaliști detestați de cea mai mare parte a societății.

Recent, jurnalista unei televiziuni care are reputația de a fi ventrilocul unor servicii secrete, a transmis un reportaj, se zice din Israel, culcată pe burtă pentru a se apăra de bombardamentele în curs de desfășurare în chiar acel moment. Ghinionul a făcut ca operatorul care a filmat-o, evident stând în picioare sau oricum altfel decât întins la pământ, să prindă în imaginile de fundal mai multe persoane care, relaxate și în pantaloni scurți, mergeau vesele pe bicicletă. Falsul a fost observat, a fost pus în circulație și toată lumea a râs, dar a fost și revoltată de această propagandă ieftină. Când scandalul era la apogeu, pe pagina electronică a Ambasadei SUA a apărut ziarista respectivă, altfel o anonimă sub aspect profesional, împreună cu ambasadoarea SUA care „a felicitat-o pentru curaj și i-a mulțumit pentru că a respectat instrucțiunile privind protecția siguranței personale emise de SUA”. Nu cred că este cazul să îți descriu reacția publicului. Românii au spus că ambasadorea le insultă inteligența și discernământul.

Războiul din Ucraina este tot mai impopular și toată lumea percepe că el este impus României de SUA. Motivele impopularității sunt multe, dar două sunt de data cea mai recentă.

În primul rând, tranzitul cerealelor ucrainene prin România i-a distrus pe fermierii români. Or, agricultura este o ramură esențială a economiei românești. Prețurile la alimente și tot ce pleacă de la ele au crescut. Îți imaginezi ce „mulțumiri” aduc românii SUA pentru asta.

În al doilea rând, exact în aceste zile, după ce Președintele Zelenski (o persoană profund disprețuită de români) a promis că va respecta drepturile minorității române din Ucraina, Rada ucraineană a adoptat o lege a cărei consecință este că membrii minorității respective nu vor mai putea beneficia de serviciul religios în limba română. Sub presiunea populară, premierul român, fost „scutier” vânătoresc al unui personaj dubios de origine arabă, Omar Hayssam, implicat într-o afacere sulfuroasă cu răpirea unor jurnaliști români, pe timpul Președintelui Băsescu, a intervenit, zice el, pe lângă Zelenski. Acesta a răspuns, inclusiv într-o conferință de presă ținută chiar la București, că va trata problema cu înțelegere, dar ea nu este de „interes global” și, deci, se subînțelege, el are alte priorități. Și Zelenski este perceput aici ca protejatul SUA.

Ar fi fost minunat ca ambasada SUA la București sau, și mai bine, Departamentul de Stat să intervină energic și, mai ales, decisiv pentru apărarea drepturilor românilor din Ucraina. Nu a făcut-o. Românii înțeleg că România este importantă pentru SUA, dar românii nu sunt importanți. Ce ar gândi americanii dacă ar fi în această situație?

În aceste împrejurări, evitarea rostirii unui discurs în Parlamentul României a fost pentru Zelensky cea mai bună decizie posibilă; cu atât mai mult cu cât faptul s-a petrecut la doar câteva zile după ce Congresul american a refuzat să-l găzduiască într-o sesiune plenară. Decizia nu a fost luată din cauza amenințărilor venite din partea unor partide românești „corupte”, „extremiste” și „naționaliste”, ci pentru că omul nu a avut nimic de spus reprezentanților poporului român, cu excepția unor cereri pentru care, oricum, a putut primi fără efort un răspuns pozitiv, în spatele ușilor închise, de la Președinte și Premier.

Să fiu foarte clar: românii nu sunt interesați în victoria unei Ukraine Mari naționaliste, nedemocrate, militarizate. Deși nu simpatizează Rusia și se tem de pornirile ei imperialiste, românii sau cei mai mulți dintre ei cred că a fi azi de partea Ucrainei în războiul cu Rusia înseamnă a fi împotriva României. Situația seamănă cumva cu cea de la declanșarea Primului Război Mondial, când regele Carol I dorea ca România să se alăture Germaniei, dar poporul era împotrivă, întrucât aliatul principal al Germaniei, Imperiul austro-ungar îi persecuta pe românii transilvăneni. Atunci regele a cedat în fața sentimentului popular și România a intrat în război de partea Antantei, deși existau multe resentimente și față de Rusia țaristă.

Regii României, de origine germană, se pare că au fost mult mai sensibili față de dorințele poporului român decât liderii politici români ai Republicii de astăzi. Pentru ceea ce este perceput a fi trădarea acestora din urmă se consideră a fi vinovată SUA. Iar Ambasada SUA la București nu face nimic spre a înlătura această percepție. Dimpotrivă, face totul pentru a o confirma.

În context, merită menționat că actuala conducere a României s-a arătat dispusă să accepte teza Comisiei europene și a Curții de Justiție a UE potrivit căreia Constituția României poate fi încălcată dacă dispozițiile ei sau interpretarea lor ar contraveni „intereselor financiare ale UE”. Ce ar spune americanii dacă li s-ar impune din afară să renunțe la supremația Constituției lor? Ce s-ar întâmpla cu Președintele american care ar arăta cea mai mică înclinație pentru a accepta o asemenea cerere? Cred că în 24 de ore ar ajunge la Arlington, dar fără gardă de onoare.

Abandonați de conducătorii lor românii nu mai au altceva de făcut decât să își găsească propiile soluții de salvare, ocolind legea și încălcând directivele oficiale. Tehnic, asta înseamnă corupție. Într-o țară în care singura regulă care funcționează este ce a bunului plac guvernamental, ghidat de interesele puterilor străine, corupția a devenit regula supraviețuirii.

Articolul pe care mi l-ai trimis face un elogiu fostei șefe a Parchetului Anticorupție, deplângând demiterea ei și susținând că după plecarea Codruței Kovesi lupta împotriva corupției a încetat și corupția a înflorit. Fals!

Codruța Koveși a condus o instituție în sediul căreia se afla și un birou al FBI (faptul a fost confirmat chiar de către fostul ambasador american Hans Klemm), care a politizat justiția și i-a terorizat pe judecătorii corecți. Pe vremea lui Koveși corupția nu a fost cu nimic diminuată. Au fost distruse doar elitele românești, capitalul românesc și instituțiile românești. Dimpotrivă, felul în care procuratura a funcționat sub șefia nominală a lui Koveși (cea reală a fost în altă parte) a condus la concluzia că dacă, vinvonat sau nevinovat, tot la pușcărie ajungi, este mai profitabil să fii corupt decât cinstit. Așa, cel puțin, rămâi cu o avere pe care nu o poți dobândi fiind corect.

O parte a problemelor cu care se confruntă România este legată și de existența unei puteri oculte ascunsă în subterana societății și care poartă numele de „stat paralel” sau „stat subteran”.

Când vorbim de o putere ocultă, subterană, primul gând ne duce la cei care se pricep să o organizeze și administreze, iar aceia sunt, dacă nu serviciile secrete în întregul lor, cel puțin membri ai acelor servicii, foști și actuali.

Fosta poliție secretă comunistă, așa numita Securitate, a intrat în folclor și orice referire la amestecul serviciilor secrete în politica statului și în viața societății aduce în discuții numele ei. Nu aș spune că membrii acesteia nu au jucat un rol, și nu neapărat pozitiv, în istoria post-comunistă a României. O parte a acestei istorii se poate scrie ca istorie a luptei dintre Securitate și Armată. Așa se explică multe tulburări care au avut loc în România după căderea regimului comunist.

De la dispariția acestuia au trecut deja peste 30 de ani. Vechea gardă a Securității s-a stins de mult. Nu spun că a murit fără moștenitori, dar a pune în seama ei devierile României de azi este o exagerare.

Există probabil o logică a activității oculte și a tentațiilor legate de exercițiul abuziv al puterii oculte, dar între „statul subteran” de azi și Securitatea din trecut este o diferență la fel de mare ca între Mafia siciliană din secolele XVIII și XIX și urmașii ei contemporani din era traficului de droguri și a fraudelor bancare digitale.

Actualul „stat subteran” din România are mai puține legături cu Securitatea comunistă decât cu oculta corporatistă supranațională și cu puterile politice străine, ele însele controlate uneori de structuri subterane. Marja de libertate a „statului subteran” român este dată de măsura în care acesta poate servi interesele cercurilor de putere corporatiste sau politice (statale) străine.

Diversele embargouri dictate de decindenți neromâni și acceptate de statul oficial român sunt încălcate numai pentru că puterea reală aflată în spatele acelor decidenți o permite, dacă nu cumva chiar o cere. Acesta este jocul. Chiar și „Noua Securitate” nu este coruptă decât atât cât i se permite și i se cere să fie coruptă.

Prin corupție, în acest caz, se înțelege devierea ilegală, prin acțiunea unor actori invizibili, de la ordinea, tot ilegală, pe care aceiași actori au decretat-o la vedere și au pus-o în paza unor actori vizibili.

De ce și ordinea oficială este ilegală? Pentru că embargourile care se pare că ar fi încălcate nu au fost decretate de către o persoană neutră împuternicită în acest sens, ci de către una dintre părțile implicate în conflict și care aplică sancțiuni politico-economice nu doar adversarului, în prealabil diabolizat, ci și terților neutri care nu vor, din motive legitime, să intre într-un asemenea război hibrid.

Unii dintre oamenii de afaceri români se întreabă de ce ar trebui să respecte ei regulile unui război economic în care România nu este nici parte (oficial) nici interesată? Când regula nu este stabilită democratic, ea este expusă încălcărilor „democratice”. Noi spunem că „un cui poate fi scos bătând un altul”. Totul este în ce sistem de referință definim un act ca fiind legal sau ilegal, corupție sau ordine.

În concluzie, nu corupția din România împiedică „îngerii” occidentali să aplice sancțiunile meritate „demonilor” orientali, și nici serviciile secrete românești nu sunt de vină pentru că Occidentul coelctiv este în situația de a pierde cursa cu Sudul colectiv. Sursa problemei românești, dacă o asemenea problemă există, este dezordinea universală în care dreptul forței a copleșit cu totul forța dreptului. Nimeni nu poate aștepta ca atunci când în lume totul este abuziv și haotic, în România totul să fie ordonat, corect și predictibil. Nu ne putem aștepta ca în România să triumfe legea atunci când în lume domnește fărădelegea.

La o întâlnire organizată recent de ziarul Cotidianul și la care am fost invitat, s-a exprimat ideea că singurul lucru pe care românii și-l pot dori realist în acest moment este ca SUA să recunoască și să își asume în mod oficial calitatea de putere suzerană în raport cu România. Ca putere suzerană de fapt, așa cum este acum, ea nu are nici o răspundere. Dacă ar deveni putere suzerană în mod oficial, adică de jure, ea ar trebui să se ocupe cât de cât și de soarta românilor, de calitatea existenței lor cotidiene. Problema care s-ar ridica în fața unei asemenea idei este că SUA nu este singura care se comportă ca putere suzerană în relația cu România și de aceea, înainte de oficializarea statutului ei de protector legitim, ar trebui să își tranșeze rivalitatea cu celelalte puteri neo-coloniale.

Așadar, aici suntem. Ce părere ai de asta?

Andrei Șerban, un faimos regizor român care a trăit și lucrat o bună perioadă de timp în SUA, după ce participase la revoluția română din 1989, a declarat recent public că nu și-a putut imagina că după ce vom ieși de sub dominația Rusiei sovietice, vom ajunge în situația în care să constatăm că răul care altădată venea de la răsărit, acum vine de la apus; mai exact din SUA neo-marxistă. În aceste condiții nu trebuie să fii nici corupt nici simpatizant al lui Putin sau al lui Xi, pentru a privi spre est și a încerca să păstrezi canale de comunicare și cooperare cu Sudul coelctiv. Românii sunt forțați să se gândească la o „strategie de evadare” (exit strategy) pentru ei ca persoane fizice, ca tați de familie și ca națiune. Nimeni nu are de ce se mira dacă o fac.

Am scris mult și repede, dar sper, cu oarecare claritate și cu un oarecare folos.

Te îmbrățișez cu mult drag,

Adrian”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *