Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, cunoscut și ca Muzeul Székely , care a fost reabilitat şi modernizat cu fonduri europene, a fost redeschis pe 26 octombrie, a anunțat conducerea instituției.
Lucrările desfăşurate cu fonduri europene au vizat atât reabilitarea completă a ansamblului de clădiri, cât şi reamenajarea parcului dendrologic al Muzeului Naţional Secuiesc.
Lucrările au fost începute în urmă cu doi ani.
„Numărătoarea inversă a început! Inspirat din tradiţiile arhitecturii medievale ardelene şi ale arhitecturii populare secuieşti, Muzeul Naţional Secuiesc este opera marelui arhitect şi om de litere Kos Karoly. Edificiul a trecut printr-un complex proces de restaurare şi modernizare, iar joi, 26 octombrie 2023, de la ora 17,00, va avea loc ceremonia de redeschidere a porţilor Muzeului Naţional Secuiesc. Vizitatorii sunt aşteptaţi, aşadar, cu noi expoziţii şi evenimente ale căror tematici şi inedite formule de prezentare pun în lumină istoria muzeului, istoria secuilor şi patrimoniul regional”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, lucrările au costat 24,7 milioane de lei şi au fost cofinanţate din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
„Este vorba despre o clădire monument istoric, proiectată de renumitul arhitect transilvănean Kos Karoly, cu o incontestabilă valoare de patrimoniu. Muzeul Naţional Secuiesc este una dintre cele mai vechi instituţii muzeale din ţara noastră. În prezent, funcţionează ca muzeu regional, finanţat de Consiliul Judeţean Covasna şi constituie un important obiectiv turistic al acestui judeţ, dar şi al întregului Ţinut Secuiesc. Ansamblul de clădiri ale Muzeului Naţional Secuiesc şi parcul dendrologic aferent au fost reabilitate cu fonduri europene, fiind amenajat şi un centru destinat pedagogiei muzeale”, a declarat Tamas Sandor.