Șeful MI5: Spionajul chinez a atins un nivel de proporții

Directorul serviciului britanic de informații avertizează cu privire la tentativele „la scară epică” ale Chinei de a fura date secrete și tehnologii dezvoltate de companii și universități. Agenții chinezi au contactat zeci de mii de oameni din Marea Britanie.

Peste 20.000 de persoane din Marea Britanie au fost abordate online de spionii chinezi, care încearcă să intre în posesia unor informații și tehnologii sensibile, a declarat Ken McCallum, directorul general al MI5.

Afirmația survine după ce șefii serviciilor de informații din Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Canada și Noua Zeelandă au avut prima lor apariție publică comună la Universitatea Stanford din California, pentru a avertiza cu privire la secretele comerciale pe care China încearcă să le obțină, relatează BBC.

“Am văzut o campanie susținută la o scală aproape epică”, a spus McCallum cu această ocazie.

Spionaj tehnologic masiv în Marea Britanie

MI5 s-a concentrat în trecut pe protejarea secretelor guvernului de spionajul extern, însă acum directorii serviciilor de informații din așa-numitul grup “Five Eyes” (SUA, Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă) sunt îngrijorați că inovația este adesea furată de la companiile mici, start-up-uri și cercetători care înainte nu-și făceau griji în acest sens.

McCallum a spus că MI5 a observat agenți chinezi care au contactat peste 20.000 de persoane din Marea Britanie pe rețele de socializare profesională, precum LinkedIn, pentru a le convinge să le împărtășească informații sensibile, la un nivel de două ori mai mare față de datele anterioare.

În 2022, serviciul secret britanic a depistat în peste 20 de rânduri companii chineze care se pregăteau sau încercau să obțină acces la tehnologie sensibilă dezvoltată de companii britanice și de universități prin investiții sau alte mijloace, în care rolul deplin al Chinei este ascuns, adesea prin intermediul unor organizații comerciale complicate.

Fără a intra în detalii, șeful MI5 a dat și câteva exemple concrete. Cel puțin două companii chineze au căutat să evite verificarea obligatorie impusă de legea accesului la tehnologia sensibilă a companiilor britanice. O altă companie chineză pare să fi cumpărat date de cercetare furate de la o universitate de top din Marea Britanie.

Iar contraspionajul britanic suspectează că există încercări de a ocoli și de a submina controalele de management și reglementare la alte două instituții de top pentru a accesa și influența cercetarea de vârf.

MI5 și aliații săi au blocat achiziția unei companii tehnologice din Regatul Unit, legată de lanțurile de aprovizionare ale armatei britanice și ale altor mari companii comerciale occidentale.

China a negat vehement acuzațiile de spionaj.

Toată lumea spionează, dar chinezii au mers prea departe

Furtul de tehnologie din domenii de vârf precum inteligența artificială (AI) nu afectează doar profitabilitatea companiei respective, ci și viitorul țărilor occidentale, a avertizat directorul MI5.

“Aceste tehnologii se află în momentul istoric în care încep să schimbe lumea într-un mod fundamental. Iar noi știm că statele autoritare se concentrează pe oportunitățile pe care aceste tehnologii le-ar putea prezenta pentru ele”, a spus McCallum, avertizând că AI, pe lângă datele secrete colectate de China, îi poate oferi șansa de a interfera mai eficient în politică.

Directorul FBI, Chris Wray, a atras și el atenția asupra spionajului tot mai insistent din ultimii ani al Beijingului. Acesta a spus că în prezent sunt deschise peste 2.000 de anchete legate de China și că la un moment dat instituția pe care o conduce era nevoită să deschidă o nouă investigație la fiecare 12 ore.

“Toate statele spionează, dar comportamentul despre care vorbim aici trece dincolo de spionajul tradițional”, a declarat Mike Burgess, directorul serviciului de securitate din Australia. El a adăugat că nivelul de spionaj al Chinei este fără precedent în istorie.

Șefii serviciilor de informații din “Five Eyes” sunt de acord că decuplarea economiilor occidentale de China ar fi un obiectiv nerealist și dăunător, astfel că prioritatea lor este identificarea și apărarea zonelor sensibile. Apariția lor comună a coincis cu lansarea unor ghiduri de bună practică adresate celor care până acum nu au avut contact cu serviciile de informații.

Întâlnirea a avut loc, totodată, în marja evenimentelor din Orientul Mijlociu și a îngrijorărilor privind radicalizarea crescândă și alte amenințări interne. “Ne putem concentra pe mai mult de un lucru în același timp”, a subliniat directorul FBI, care a descris amenințarea chineză drept “existențială”.

sursa: spotmedia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *