Hamas și-a atins scopul. Arabia Saudită amână acordul de normalizare cu Israelul

Share

Arabia Saudită amână perspectiva sprijinită de Statele Unite de normalizare a legăturilor cu Israelul, au declarat două surse familiarizate cu modul de abordare al Riadului, citate de Reuters, semnalând o regândire rapidă a priorităţilor sale de politică externă pe fondul escaladării războiului dintre Israel şi gruparea palestiniană Hamas.

Conflictul a împins de asemenea regatul să se angajeze cu Iranul, potrivit Reuters. Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a primit primul apel telefonic de la preşedintele iranian Ebrahim Raisi, în timp ce Riadul încearcă să prevină extinderea violenţei în regiune.

Cele două surse au declarat pentru Reuters că va exista o întârziere în discuţiile susţinute de SUA privind normalizarea cu Israelul, un pas cheie în schimb pentru ca regatul să se asigure în legătură cu ceea ce Riadul consideră adevăratul premiu al unui pact de apărare al Statelor Unite.

Până când Hamas, susţinută de Iran, a declanşat un război la 7 octombrie, lansând un atac devastator asupra Israelului, atât liderii israelieni, cât şi cei saudiţi au spus că se îndreaptă constant către un acord ce ar fi putut remodela Orientul Mijlociu.

Arabia Saudită, unde s-a născut islamul şi se află cele două locuri sfinte ale sale, până la acest nou conflict a indicat că nu va permite să fie abătută din drum către un pact de apărare al SUA, chiar dacă Israelul nu oferă concesii semnificative palestinienilor în încercarea lor de a deveni un stat, au spus anterior sursele.

Dar o abordare care i-ar lăsa deoparte pe palestinieni ar risca să-i înfurie pe arabii din regiune, în timp ce media arabe difuzează imagini cu palestinieni ucişi în atacurile aeriene israeliene de represalii.

Luptătorii Hamas au ucis peste 1.300 de israelieni în atacul lor lansat la 7 octombrie şi mai mult de 1.500 de persoane au fost omorâte până vineri în loviturile de răspuns în derulare ale Israelului asupra Gazei.

Prima sursă familiarizată cu modul de gândire al Riadului a spus că discuţiile nu pot fi continuate deocamdată şi că problema concesiunilor israeliene pentru palestinieni ar trebui să fie o prioritate mai mare când discuţiile vor fi reluate – un comentariuce indică faptul că Riadul nu a abandonat ideea.

Guvernul saudit nu a răspuns solicitărilor trimise prin e-mail pentru comentarii la acest articol, notează Reuters.

Regândirea saudită evidenţiază provocările cu care se confruntă eforturile Washingtonului de a aprofunda integrarea Israelului într-o regiune unde cauza palestiniană rămâne o preocupare arabă majoră.

„Normalizarea era deja considerată un tabu (în lumea arabă) (…). Acest război nu face decât să amplifice acest lucru”, a declarat analistul saudit Aziz Alghashian.

Washingtonul a făcut presiuni asupra Riadului în această săptămână să condamne atacul Hamas, dar a precizat că ministrul saudit de externe, prinţul Faisal bin Farhan, a respins aceasta. O sursă americană familiarizată cu problema a confirmat acest lucru.

Conflictul regional i-a determinat de asemenea pe prinţul moştenitor saudit şi pe preşedintele Iranului să discute pentru prima dată după ce o iniţiativă intermediată de China i-a făcut pe rivalii din Golf să restabilească relaţiile diplomatice în aprilie.

Potrivit unui comunicat saudit, prinţul moştenitor i-a spus lui Raisi că „regatul depune eforturi maxime pentru a se angaja cu toate părţile internaţionale şi regionale pentru a opri escaladarea în curs”, subliniind acţiunea Riadului de a limita criza.

Un înalt oficial iranian a declarat pentru Reuters că apelul telefonic, iniţiat de Raisi către prinţul moştenitor, a urmărit să sprijine „Palestina şi să prevină răspândirea războiului în regiune”.

Un al doilea oficial iranian a declarat că discuţia telefonică a durat 45 de minute şi a avut binecuvântarea liderului suprem ayatollahul Ali Khamenei.

Arabia Saudită respinge „categoric” evacuarea populaţiei din Gaza

Arabia Saudită a declarat vineri că respinge „categoric” orice strămutare a populaţiei din Gaza, condamnând bombardarea „civililor fără apărare”, fiind cea mai puternică critică la adresa Israelului de la atacul lansat de Hamas, relatează AFP.

Riadul „declară respingerea categorică a apelurilor pentru strămutare forţată a populaţiei palestiniene din Gaza şi condamnarea bombardării continue a civililor lipsiţi de apărare” pe acest teritoriu, a declarat Ministerul saudit de Externe într-un comunicat.

Mii de palestinieni au fugit vineri pe străzile devastate din Gaza, sperând să-şi găsească refugiu mai spre sud, după ce armata israeliană a ordonat populaţiei să evacueze nordul acestui teritoriu unde se pregăteşte o ofensivă terestră în ripostă la atacul sângeros lansat în urmă cu o săptămână de Hamas.

Comunicatul saudit a fost publicat în momentul în care secretarul de stat al SUA Antony Blinken a sosit la Riad în cadrul unui turneu în şase ţări arabe, după ce a vizitat Israelul.

newsdesk
newsdeskhttp://www.ecopolitica.ro
Un portal axat pe economie, politica, ecologie, educatie, arta, cultura si inovatie.

Articole asemănătoare

Mai mult